Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:
Există 800 milioane lei destinați școlilor pentru lucrări necesare obținerii autorizației sanitare dar nu au fost solicitați în integralitate de primării

Școlile neautorizate pot depune cereri de finanțare pentru lucrări de igienizare

Ministerul Dezvoltării a extins până la 20 septembrie termenul limită de solicitare a finanțărilor pentru lucrări necesare obținerii autorizației sanitare de funcționare. 

elevi, scoala

Decizia a fost luată după ce fondurile de 800 milioane lei nu au fost solicitate în integralitate. Acești bani au fost alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), reprezentând circa 66% din bugetul programului.

Astfel, din 3.471 de unități de învățământ eligibile, 381 sunt, în prezent, incluse la finanțare prin PNDL cu suma de 257.879.369,34 de lei (alocare financiară pe perioada 2016-2019) pentru lucrările necesare obținerii autorizației sanitare.

Pentru alte 1.043 de unități de învățământ unitățile administrativ-teritoriale (uat) și prefecturile au comunicat că nu se solicită finanțare, pentru unul dintre următoarele motive: au obținut deja autorizația sanitară de funcționare, sunt în curs de obținere a autorizației sanitare de funcționare, unitățile de învățământ au fost desființate, gradul de deteriorare a clădirii determină ca unică soluție construirea unei noi unități de învățământ, clădirile nu se află în proprietatea uat, numărul scăzut de elevi, școlari și preșcolari a determinat comasarea unităților de învățământ.

Restul de 2.047 sunt unități pentru care cererea de finanțare nu a fost depusă sau a fost depusă cu documentație incompletă.

“Alte 21 de unități de învățământ sunt, în acest moment, introduse la finanțare prin PNDL, cu alocație parțială în sumă de 10.720.860,00 lei, pentru perioada 2016-2019, pentru lucrări din altă categorie decât cele necesare obținerii autorizației sanitare de funcționare”, precizează Ministerul Dezvoltării.

Accesare slabă, primării vinovate

O primă analiză arată că principala cauză a slabei accesări a fondurilor disponibile este legată de capacitatea administrației locale. Unele primării, mai ales din mediul rural, fie au capacitate redusă de a pregăti proiecte, fie derulează lent procesul de pregătire a lor, fie au o altă prioritizare a solicitărilor de finanțare. Această problemă este întâlnită nu doar în cazul școlilor, ci în general pentru investiții în plan local, menționează MDRAP.

“Guvernul va analiza în cel mai scurt timp măsuri pentru a sprijini autoritățile locale în pregătirea de proiecte, două posibile soluții fiind formarea de echipe centrale de asistență tehnică și dezvoltarea unor proiecte-tip, acolo unde este aplicabil. Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice urmează să finalizeze maparea stării tuturor unităților de învățământ din România (condiționalitate ex-ante pentru utilizarea fondurilor europene în domeniul educației). Rezultatul va fi accesul la date actualizate a stării infrastructurii din educație și a cauzelor acesteia”, amintește ministerul.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv