Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Coaliția a amânat din nou anunțarea candidatului comun la fotoliul de primar al Capitalei / Acesta este medicul Cătălin Cîrstoiu, potrivit unor surse politice / Tatăl lui Cârstoiu a fost prefect FSN de Argeș în 1990 și deputat PD în două mandate (1996-2004), apoi din nou prefect și subprefect /

Breaking News:

Șefa Agenției Naționale de Transplant a depus plângere la DIICOT: “În urma rezilierii unui contract, viețile pacienților au fost puse în pericol”

Anca Mureșan, directorul Agenției Naționale de Transplant, a depus vineri la DIICOT o sesizare privind “mai multe disfuncționalități” ale Registrului de Transplant, ca urmare a rezilierii unui contract de prestări servicii încheiat cu o firmă privată, reziliere în urma căreia “viețile pacienților au fost puse îzn pericol”.
 
 
“Am venit să depun o sesizare cu privire la disfuncționalitățile apărute ca urmare a rezilierii unui contract de prestări servicii, contract dintre Agenția Națională de Transplant și o anumită firmă privată care avea în gestiune Registru Național de Transplant. Se poate ca o firmă privată să aibă un contract de prestări servicii cu Agenția Națională de Transplant, dar nu aceasta este problema. Problema este că urmare a rezilierii acestui contract Agenția, despre care știți foarte bine că este autoritatea competentă în domeniul transplantului, a fost , să zicem, subminată, motiv pentru care practic sănătatea și viețile unor pacienți au fost puse în pericol”, a declarat Anca Mureșan, vineri, la ieșirea din sediul DIICOT, potrivit Mediafax.

Șefa Agenției Naționale de Transplant a mai precizat că împreună cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, vor publica în curând raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății cu privire la activitatea Agenției: “Registrul Național funcționează în prezent, însă sunt multe disfuncționalități despre care vom vorbi, știți foarte bine că ministrul Sănătății a anunțat o conferință de presă. La nivelul Agenției, de când am fost numită în conducere, s-a desfășurat un control al Corpului de Control al Ministerului Sănătății și urmează să avem acest raport de activitate și vom ieși împreună într-o conferință de presă în care vom anunța toate disfuncționalitățile (…) Este normal ca cetățenii români să știe că există multe nereguli”, a mai precizat Anca Mureșan.

Anca Mureşan a fost numită la conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant la începutul lunii iulie de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

HotNews.ro scria, la începutul lunii septembrie, că peste 5.000 de români așteaptă o a doua șansă la viață pe listele pentru transplant, dar numărul real al celor care au nevoie de un transplant și nu figurează pe aceste liste ar fi cu câteva mii mai mare, potrivit reprezentanților asociațiilor de pacienți, consultați de HotNews.ro. 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a admis, recent, că autoritățile nici măcar nu au o evidență clară a pacienților care au nevoie de transplant. 

Un proiect de lege a transplantului care să aducă criterii clare și transparente în această procedură medicală delicată a fost promis de ministrul Sănătății “cel târziu la jumătatea lunii septembrie”, însă nu a fost prezentat public până la această dată. 

Ministerul Sănătății a comunicat vineri, răspunzând unei solicitări HotNews.ro privind stadiul proiectului de lege, că acesta este “în curs de elaborare. Imediat după finalizare, acesta va fi făcut public”.

13 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv