Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Sindicatele din Sănătate vor grevă generală

Reprezentanții Consiliului Național al Federației Sanitas au anunțat că sindicaliștii din Sănătate au decis intrarea în grevă generală.

Totuși, pentru că oamenii vor să respecte legea, autoritățile mai au la dispoziție aproximativ o lună și jumătate, maxim două termen pentru rezolva revendicările sindicaliștilor.

Până atunci, vor exista pichetări ale sediilor Ministerului Sănătății, Ministerului de Finanțe și Ministerului Muncii pe 20, 22, 27 și 29 martie.

Urmează ca pe 25 aprilie să fie organizat un miting de amploare, unde să participe peste 20.000 de oameni, iar abia după aceea ar urma să se intre în grevă generală.

Leonard Bărăscu, președintele Sanitas, susține că printre nemulțumiri se regăsește problema discriminărilor salariale, dar și cea a condițiilor de lucru în care doctorii sunt obligați să-și facă treaba sau problema unor lipsuri în ceea ce privește efectivul existent.

Iulian Pope, prim-vicepreședinte Sanitas, anunță că, în cazul în care se intră în grevă generală, medicii și asistentele vor asigura doar o treime din program și se vor acorda îngrijiri doar pacienților care au nevoie urgentă de asistență.

13 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv