Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

VIDEO. Dacia sprijină paramedicii în antrenamentele pentru salvarea victimelor

Renault România a găzduit etapa regională a „Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat”, organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Echipaje ale IGSU, formate din pompieri paramedici, au simulat intervenţii în situaţiile de urgenţă pe 29 vehicule Dacia, puse la dispoziţie de Grupul Renault România.

Pompierii au participat la două probe, „descarcerarea din vehicule” şi „acordarea primului ajutor calificat”, folosind vehicule Dacia, puse la dispoziţie de către Renault. Salvatorilor români li s-a adăugat şi un echipaj din Franţa, cu titlu demonstrativ, realizând simulări similare. În urma competiţiei, cele mai bune echipe au fost premiate, inclusiv de către Grupul Renault România.

 

Evenimentul a avut loc la Centrul Tehnic Titu al Renault (parte a Renault Technologie Roumanie), fiind organizat de IGSU și ISU Dâmbovița. La competiția salvatorilor au participat echipaje de pompieri salvatori din 13 inspectorate, precum şi cu câte o echipă din cadrul Facultăţii de Pompieri – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova şi Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

1.800 de victime într-un an

În România, aproximativ 1.800 de persoane mor anual în accidentele rutiere, potrivit statisticilor IGSU. Pentru ca circulaţia pe străzile şi şoselele din România să stea sub semnul siguranţei, Grupul Renault România își dorește să contribuie prin toate mijloacele: prevenţie, corecţie, protecţie şi salvare.

Aceasta nu este prima colaborare a Grupului Renault România cu ISU Dâmboviţa. Compania a găzduit în iunie 2015, tot la Centrul Tehnic Titu al Renault Technologie Roumanie, faza zonă a competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat.

În 2012 grupul a donat ISU „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş, un vehicul Dacia Logan Van, pentru a fi utilizat de către Detaşamentul de Pompieri din Mioveni în operaţiuni de salvare. Totodată, în 2014, grupul a donat trei vehicule Dacia ISU Dâmboviţa, acestea fiind folosite la antrenamente în cadrul exerciţiilor de descarcerare.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv