Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Remanierea lui Birchall și înlocuirea ei cu Gîrbovan așteaptă ok-ul lui Iohannis / Celelalte propuneri: Fifor – ministru la Interne, Șerban Valeca la Educației și Iulian Iancu – vicepremier pentru Economie / POLITICĂ: Sesiune parlamentară extraordinară de formă, cu doar o săptămână înaintea de sfârșitul vacanței / ANM: Canicula se prelungește / 

Breaking News:
 

Alertă de caniculă în Europa: Cod Roşu și Portocaliu, în mai multe țări

Europa se confruntă, începând de miercuri, cu nou val de caniculă, iar autorităţile din mai  multe ţări au declanşat Cod Roşu.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Aproape toate regiunile din Franţa sunt sub alertă, în așteptarea unor valori termice care nu au fost înregistrate de peste 70 de ani.

LaBordeaux s-a atins deja un nou record de temperatură de -41,2 grade Celsius, iar la Paris, mercurul termometrelor va înregistra, joi, 41 de grade – depășind recordul din 1947, de 40,4 grade Celsius.

Belgia, pentru prima dată sub alertă roşie

În Belgia, temperaturile vor urca până la 38 de grade Celsius la Seraing, în nord-estul ţării. 

Majoritatea serviciilor din Bruxelles se vor închide începând cu ora 13:00 miercuri, joi şi vineri, au anunţat autorităţile locale. În Flandra de Vest, guvernatorul a decretat, marţi, interdicţia de a fuma şi de a face focul în spaţii deschise, pentru a evita incendiile. 

În Italia, alerta a fost ridicată la nivelul 3

În Italia, autorităţile au ridicat alerta la nivelul 3 pentru miercuri, în cinci oraşe – Bolzano, Brescia, Florenţa, Perugia şi Torino.

Alerta de nivel 3 este declanşată în condiţiile unor “situaţii de urgenţă care pot afecta sănătatea persoanelor active şi sănătoase, nu doar a subgrupurilor cu risc, precum vârstnicii, copiii foarte mici şi persoanele cu boli cronice”, au afirmat autorităţile italiene.

Circa zece oraşe, inclusiv Roma, sunt vizate de alerta roşie de caniculă joi, care se aşteaptă a fi ziua cea mai fierbinte. 

Marea Britanie ar putea avea şi ea cea mai fierbinte zi din istoria sa. “Probabil vom depăşi recordul de căldură pentru luna iulie, de 36,7 grade Celsius, şi există chiar posibilitatea de a depăşi recordul absolut de 38,5 grade Celsius”, a anunţat serviciul de meteorologie britanic (Met Office). 

Cod Portocaliu în Olanda, Germania și Elveția

Olanda se află, de asemenea, sub alertă “portocalie”, cu excepţia insulelor din nord.

În Germania mercurul va ajunge în zilele următoare la 41 de grade Celsius în regiunea Köln. În landul Saarland se aşteaptă să fie depăşit recordul absolut de 40,3 grade Celsius, datând din 2015, a anunţat agenţia meteo germană DWD. 

De asemenea, jumătate din Elveţia se află sub alertă portocalie de caniculă, iar serviciul naţional de meteorologie anunţă o “dezgheţare majoră în munţii înalţi”, urmând să se înregistreze miercuri 0 grade Celsius la altitudinea de 4.800 de metri.

25 Shares