Cei aproape 200 de delegați la reuniunea PMP Diaspora i-au desemnat astăzi, în urma unui scrutin intern, pe cei 6 candidați la alegerile parlamentare pentru circumscripțiile din străinătate.
Astfel, pentru Senat s-au calificat pe primele două locuri Daniel Țecu și Doru Liviu Dendiu (citiți AICI interviul din SECUNDA), iar pentru cele patru locuri eligibile de la Camera Deputaților, Constantin Codreanu, Doru Petru Coliu, Dănuț Frângu și Sorin Cozma.
La eveniment au participat președintele PMP, Traian Băsescu, lideri ai formațiunii, Eugen Tomac, Valeriu Steriu, Cristian Diaconescu, Dorel Onaca, precum și fostul premier al Republicii Moldova Mircea Druc.