Londra, capitala Angliei, este din nou în alertă maximă, după ce două crime au zguduit unul dintre cele mai cunoscute cartiere.
Doi musulmani au fost uciși în două incidente separate ce au avut loc marți seara în cartierul Camden.
Mai întâi a fost înjunghiat mortal Abdikarim Hassan, un puști în vârstă de numai 17 ani. La aproximativ o oră după aceea a fost anunțat și decesul lui Sadiq Adan Mohamed, un tânăr în vârstă de numai 20 de ani.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili dacă există vreo legătură între cele două atacuri. Polițiștii se tem că a izbucnit o serie de atacuri cu tentă rasistă, mai ales că fratele lui Sadiq Adan Mohamed a fost ucis și el în septembrie anul trecut.