Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Fotografie de familie a liderilor europeni în Piața Capitoliului, după semnarea Declarației de la Roma

Liderii UE și-au reînnoit sâmbătă la Roma angajamentul european, într-o declarație solemnă, după 60 de ani de la semnarea tratatului fondator al Uniunii în Orașul Etern, iar textul Declarației “este pozitiv și echilibrat, în acord cu poziția promovată de România privind viitorul Europei”, a declarat președintele Klaus Iohannis, sâmbătă, la Roma, după semnarea documentului.

  

În aplauze, fiecare dintre cei 27 de șefi de stat și de guvern, precum și liderii instituțiilor europene au parafat “Declarația de la Roma”, în aceeași Sala degli Orazi e Curiazi la Palazzo dei Conservatori din Piața Capitoliului unde a fost semnat tratatul istoric la 25 martie 1957.

Liderii UE se angajează să facă Uniunea Europeană “mai puternică și mai rezistentă” printr-o “și mai mare unitate și solidaritate” între statele membre.

“Cel mai bun mod de a ne apăra interesele și valorile comune este de a fi împreună”, au subliniat Cei 27.

Printre altele, liderii europeni stabilesc o viziune pentru UE în care statele membre pot alege să coopereze mai strâns cu privire la anumite aspecte, permițând grupurilor de țări să se deplaseze în direcția integrării cu viteze multiple, notează DPA.

“Vom acționa împreună, în ritmuri și cu intensitate diferite acolo unde este necesar”, afirmă liderii europeni, adăugând că membrii UE vor continua să adere la tratate și să poată să se alăture eforturilor pentru o cooperare mai strânsă mai târziu.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a semnat “Declarația de la Roma” cu stiloul original — “aceeași peniță”, a subliniat el — folosit de reprezentantul Luxemburgului în urmă cu 60 de ani.

“Există semnături care durează”, a comentat Juncker, aplaudat îndelung.

Președintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că “Uniunea după Roma trebuie să fie, mai mult decât înainte, o Uniune a acelorași principii, o Uniune cu o suveranitate externă, o Uniune de unitate politică”, în momentul când Marea Britanie se pregătește să divorțeze de partenerii ei.

Polonia, care a amenințat să nu semneze Declarația de la Roma din cauza dezacordului asupra conceptului Europei “cu mai multe viteze”, a aprobat în cele din urmă documentul fără modificări, notează France Presse.

Ceremonia s-a încheiat cu o mare fotografie de familie a liderilor europeni în Piața Capitoliului (Piazza del Campidoglio), proiectată de Michelangelo.

Iohannis: “A fost inclusă și o referire suplimentară la coeziune”

Președintele româniei, Klaus Iohannis, a declarat că textul Declarației de la Roma “este pozitiv și echilibrat, în acord cu poziția promovată de România privind viitorul Europei”.

“Au fost preluate preocupările exprimate de România în cadrul negocierilor privind cooperarea consolidată. De asemenea, a fost inclusă și o referire suplimentară la coeziune în ceea ce privește o Europă prosperă și sustenabilă”, a adăugat șeful statului.

El a subliniat că menționarea, în textul final al Declarației de la Roma, a conceptului de cooperare consolidată este făcută strict în limitele prevederilor actualului Tratat al Uniunii, obiectivul fiind ca toate statele să acționeze împreună.

“În plus, textul Declarației menționează că ușa rămâne deschisă pentru statele membre care doresc să se alăture mai târziu acestor forme de cooperare consolidată. Cu siguranță, nu dorim pași înapoi de la ceea ce am realizat până acum. Este important ca Uniunea să evolueze permanent în sensul consolidării acelor politici care asigură fundamentul și eficiența Uniunii, mă refer aici la piața internă, cu cele patru libertăți fundamentale, la politica de coeziune, la politica de extindere și la politica de vecinătate”, a precizat șeful statului.

O funcționare mai eficientă a instituțiilor europene este condiționată de mecanisme mai transparente și proceduri mai suple care să devină cât mai curând o realitate pentru oameni, a mai spus Iohannis.

“Pentru România e important să își mențină cu realism și consecvență prioritățile de agendă și să se implice activ în continuarea și consolidarea acelor politici care pot contribui semnificativ la reducerea decalajelor existente în cadrul UE. La începutul anului 2019, România va exercita pentru prima dată președinția Consiliului UE pentru o perioadă de șase luni, ceea ce reprezintă fără îndoială o oportunitate. România își va stabili prioritățile pentru acea perioadă în care vom avea pentru prima dată ocazia de a promova interesul european prin medierea unor poziții comune, consensuale, între statele membre, dar și de a demonstra viziunea noastră, viziunea proprie a României în identificarea unor soluții de compromis capabile să avanseze proiectul european”, a adăugat el.

Summitul aniversar de sâmbătă, care a marcat 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, “are nu doar semnificația unei celebrări a istoriei proiectului european, ci și a unui moment de bilanț al celor șase decenii de integrare”.

“Avem toate motivele să fim mândri de ce am realizat până acum, dar, în același timp, este necesar să reînnoim angajamentul de a continua dezvoltarea proiectului nostru unic, pentru că de el depinde asigurarea păcii, a securității și a prosperității tuturor cetățenilor europeni. Cu ocazia acestui summit aniversar, am adoptat Declarația de la Roma, un document politic menit să definească o viziune comună asupra direcției de continuare a proiectului european pentru următoarea decadă și să contribuie la recâștigarea încrederii cetățenilor în propriul proiect, proiectul european”, a punctat șeful statului.

El a subliniat importanța faptului că viziunea fondatorilor proiectului european de a crea o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele continentului rămâne de actualitate și se regăsește și în Declarația adoptată.

“Menținerea unității celor 27 de state membre este și trebuie să rămână deviza noastră în continuare”, a adăugat Iohannis.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv