Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Iohannis a amintit la ONU despre “conflictele prelungite din regiunea Mării Negre”

“Pledăm pentru modernizarea și creșterea eficacității operațiunilor de pace”!

Președintele României, Klaus Iohannis, a amintit miercuri la New York, în intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), despre “conflictele prelungite din regiunea Mării Negre, afirmând că România pledează “cu fermitate” pentru modernizarea și creșterea eficacității operațiunilor de pace.

“Susținem demersurile Secretarului General de a continua o reformă semnificativă, bazată pe trei priorități: prevenirea conflictelor, dezvoltare durabilă, reforma managementului și a Secretariatului, cu scopul creșterii eficienței ONU.

Totodată, țara noastră salută reforma mecanismelor ONU de luptă împotriva terorismului și demersurile ONU de a face din combaterea terorismului un element cheie al agendei sale de prevenție.

Cum nicio țară nu poate lupta singură împotriva acestui teribil flagel, avem toată încrederea că nou înființatul Birou al Națiunilor Unite de luptă împotriva terorismului va duce la  creșterea eficienței noastre în combaterea terorismului în toate formele și manifestările sale.

În acest sens, România își menține angajamentul față de inițiativa comună cu Spania pentru posibila înființarea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului.

De asemenea, așteptăm o contribuție crescută a ONU la eforturile globale în domeniul migrației internaționale, inclusiv în abordarea principalelor cauze și surse ale acesteia.

În acest sens, sperăm ca Declarația de la New York din 2016 să fie urmată cu consecvență de acțiuni consistente.

Din punctul meu de vedere, este important ca Pactul Global pentru Migrație, pentru care negocierile vor începe în viitorul apropiat, să acopere toate dimensiunile migrației internaționale, atât în beneficiul migranţilor, cât și al comunităților gazdă.

De asemenea, sprijinim consolidarea dimensiunii drepturilor omului în cadrul tuturor sectoarelor relevante ale activității ONU. În acest sens, salut Inițiativa Secretarului General -‘Human Rights up Front’ Initiative, care își propune integrarea politicilor privind drepturile omului în cadrul sistemului ONU.

Conflictele prelungite din regiunea Marii Negre rămân o amenințare serioasă, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis la Adunarea Generală a ONU”.

De asemenea, Iohannis a spus că România ar fi onorată să își aducă din nou contribuția la activitatea Consiliului de Securitate:

“Candidatura noastră pentru un loc nepermanent în mandatul 2020-2021 este legată de implicarea categorică a țării mele în sprijinirea eforturile ONU pentru pace și securitate și de angajamentul nostru ferm pentru pace, dezvoltare și justiție.

Dacă efortul nostru de a deveni un membru nepermanent al Consiliului de Securitate pentru mandatul 2020-2021 va fi încununat cu succes, vom fi onorați să ne implicăm și mai mult în avansarea proiectelor noastre comune și a Organizației în ansamblu”.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv