Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Iohannis, la semnarea Tratatului de cooperare și integrare franco-german: România rămâne aproape

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți la Aachen (Germania), în cadrul ceremoniei de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german, că “România a fost, este și va rămâne în continuare aproape de Franța și Germania” în consolidarea proiectului european.

Totodată, șeful statului a spus că, în ciuda unor ”diferențe inerente de viziune cu privire la viitorul nostru european comun și privind ritmul și direcția dezvoltării noastre, forța coeziunii se va dovedi, sper, în cele din urmă mult mai puternică”.

“Uniunea Europeană va dăinui și în viitor prin deschiderea sa și prin voința statelor membre de a acționa în comun pentru a întări UE în plan intern și extern. Aceasta este, de altfel, și ideea fundamentală care ghidează mandatul României la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Este esenţial ca viziunea pentru viitorul Uniunii să fie bazată pe priorități consensuale, care să evidențieze valoarea adăugată a proiectului european și să reflecte nevoile și aspirațiile cetățenilor. Victoria consensului în relația franco-germană este un exemplu de urmat în acest sens”, a adăugat Iohannis.

Președintele a arătat că “«Spiritul de la Aachen» ne va însoți pe drumul către Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019”, unde “mesajul nostru comun trebuie să fie, doamnelor și domnilor, acesta: avem nevoie de o Uniune puternică, inclusivă, coezivă și pregătită să facă față tuturor provocărilor”.

Președintele Iohannis a participat, la invitația cancelarului Angela Merkel și a președintelui Emmanuel Macron, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german.

La ceremonie au mai susținut discursuri premierul landului Renania de Nord-Westfalia, primarul orașului Aachen, Emmanuel Macron, Angela Merkel, Donald Tusk și Jean-Claude Juncker.

Ideea încheierii unui nou tratat de cooperare franco-german a fost menționată de Emmanuel Macron în discursul său de la Sorbona, intitulat Inițiativă pentru Europa, din septembrie 2017. Ulterior, Angela Merkel și Emmanuel Macron au anunțat încheierea viitorului instrument de cooperare printr-o Declarație comună adoptată la 22 ianuarie 2018, la 55 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée de către Preşedintele Charles de Gaulle și Cancelarul Konrad Adenauer, document care a formalizat și instituționalizat reconcilierea franco-germană postbelică.

Tratatul de la Aachen își propune să completeze Tratatul de la Elysée, care a pus bazele cooperării bilaterale strânse dintre cele două state, obiectivul noului tratat fiind asigurarea unei convergențe sporite între Berlin şi Paris.

Tratatul va întări legăturile dintre Germania și Franța, mai ales în domeniile economic, al politicii externe și de securitate, educației și culturii, cercetării și tehnologiei, schimbărilor climatice și mediului, precum și în materie de cooperare transfrontalieră și la nivelul societății civile, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Cele două țări urmăresc aprofundarea angajamentului comun în favoarea securității și a prosperității cetățenilor lor, în cadrul unei Europe mai suverane, unite și democratice.

144 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv