Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Poliţiştii români, din nou eroi în Grecia. Au salvat 126 de persoane de la înec

Poliţiştii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1104 a Gărzii de Coastă, aflaţi în misiune FRONTEX în cadrul Operaţiunii Maritime Comune “POSEIDON 2017”, au salvat, pe timpul patrulării în apele Mării Egee, 126 de persoane, dintre care 41 de copii şi 26 de femei, care se aflau pe două ambarcaţiuni gonflabile ce riscau să se scufunde.

De la începutul anului, poliţiştii de frontieră români aflaţi în misiune Frontex în Grecia au salvat peste 1.400 de persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.

La sfârşitul săptămânii trecute, echipajul navei MAI 1104, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operaţiunii Comune “POSEIDON 2017”, coordonată de Agenţia FRONTEX, a identificat, pe timpul unei misiuni specifice de patrulare desfăşurate în Marea Egee, două ambarcaţiuni gonflabile, supraîncărcate cu persoane.

După evaluarea situaţiei şi având în vedere supraaglomerarea ambarcaţiunilor şi riscul de a se scufunda, poliţiştii de frontieră români au demarat acţiunile de salvare.

La bordul navei Gărzii de Coastă au fost transbordate în total 126 persoane, 41 de copii, 26 de femei şi 59 de bărbaţi.

Poliţiştii români de frontieră le-au oferit persoanelor salvate asistenţă, hrană şi apă, iar câteva ore mai târziu, acestea au fost debarcate în siguranţă în Portul Chios şi predate autorităţilor elene pentru stabilirea identităţilor acestora şi efectuarea procedurilor specifice (asistenţă medicală, identificare, înregistrare, amprentare etc.).

De la începutul anului, poliţiştii de frontieră români de pe navele Gărzii de Coastă au salvat, individual şi în cooperare cu echipajele celorlalte nave detaşate de către statele membre în Grecia, în cadrul Operaţiunii Comune „POSEIDON 2017”, peste 1.400 persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.

Operaţiunea ”Poseidon 2017”, la care iau parte poliţiştii de frontieră români, este finanţată de Uniunea Europeană şi coordonată de Agenţia Frontex.

8 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv