Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

The Guardian: Kövesi, femeia care conduce războiul împotriva corupției din România

Cotidianul britanic The Guardian scrie în ediția sa de astăzi că “Laura Codruța Kövesi se află la conducerea agenției care instrumentează dosare de corupție în care sunt implicați primari, judecători, membri ai parlamentului”, dar și cel care până miercuri fost premierul României.

4 kovesi

“Decizia anunțată miercuri de Victor Ponta de a demisiona din funcția de prim-ministru al României nu reprezintă sfârșitul problemelor sale”, subliniază ziarul amintit, adăugând că “manifestațiile care au loc în această săptămână constituie punctul culminant al presiunii acumulate în ultimele luni, după apariția dosarului în care este acuzat de fraude și fapte de corupție, relatează Agerpres.

Și Victor Ponta nu este singur, continuă The Guardian. “O mulțime de politicieni, primari, judecători și procurori au ajuns să fie anchetați” de Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-o luptă împotriva corupției fără egal în țările din Europa de Est. Iar Laura Codruța Kövesi, un procuror-șef liniștit și modest, prezintă trofeu după trofeu.

Interviu înainte de demisia lui Ponta

“Până în 2005, justiția din România nu a fost independentă”, a declarat Kövesi (42 de ani), într-un interviu acordat ziarului înainte de demisia premierului Ponta. “Din acest motiv, nu a existat suficient curaj pentru demara anchete complexe împotriva unor demnitari de rang înalt”, a adăugat ea.

În lupta împotriva corupției, DNA a fost înființată în 2003, însă a fost nevoie de câțiva ani până când a ajuns să investigheze cazuri de corupție la nivel înalt.

În prezent, sunt 120 de procurori care lucrează la peste 6.000 de cazuri. La intrarea în sediul DNA din centrul Bucureștiului se înghesuie în permanență de camerele de filmare ale televiziunilor pentru a afla cine este următorul personaj anchetat.

Anul trecut, agenția a trimis în judecată cu succes 24 de primari, cinci membri ai parlamentului, doi foști miniștri și un fost premier, pe lângă alte 1.000 de persoane, printre care judecători și procurori, cu o rată de condamnare de aproape 90%.

12 parlamentari anchetaţi anul acesta

“Anul acesta, am anchetat 12 membri ai parlamentului, printre care doi foști miniștri”, a mai spus Laura Codruța Kövesi, numită la conducerea DNA în 2013. “Am anchetat doi miniștri în funcție, iar unul dintre aceștia a mers din scaunul ministerial direct în arest preventiv”, a adăugat ea.

În septembrie, primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, a fost arestat după ce a fost acuzat de luare de mită de la reprezentanți ai firmelor cărora Primăria Capitalei le atribuia contracte.

Ponta, cea mai mare țintă

“Cu toate acestea, Ponta este de departe cea mai mare țintă până în prezent”, scrie The Guardian. Potrivit procurorului-șef al DNA, ancheta asupra premierului a durat patru luni, la capătul cărora a fost pus oficial sub acuzare pentru fraude și fapte de corupție, datând din anii 2007-2008 când a fost avocat.

Procurorii au eșuat în încercarea de a-l ancheta și pentru activități din perioada cât a ocupat funcția de prim-ministru, pentru că în iunie Legislativul a respins cererea de ridicare a imunității parlamentare a acestuia.

DNA, 60% încredere în rândul românilor

Populația este impresionată de activitatea DNA. Conform unui recent sondaj, agenția se bucura de încrederea a 60% dintre români, în timp ce numai 11% și-au exprimat încrederea în Parlament.

Cu toate acestea, nu toată lumea este mulțumită de activitatea DNA, pentru că, așa cum a menționat Laura Codruța Kövesi, primește frecvent critici din partea mass-media și a politicienilor, a mai notat The Guardian.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv