Premierul britanic Theresa May i-a anunțat luni pe parlamentarii britanici că amână votul programat pentru marți în Legislativul de la Londra asupra acordului de ieșire din Uniunea Europeană.
„Vom amâna votul prevăzut să aibă loc mâine (marți)”, a spus Theresa May.
Ea a arătat că deputații britanici continuă să se opună în special soluției găsite pentru a se evita revenirea la o frontieră fizică între regiunea britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda, aşa-numita soluţie de „backstop” (sau „plasă de siguranță”).
Theresa May le-a cerut parlamentarilor care nu sunt de acord cu planul de Brexit negociat de guvernul condus de ea să vină cu un acord alternativ
„Dacă vreți un al doilea referendum, trebuie să recunoașteți că acest lucru ar duce la divizarea țării. Dacă vreți să rămânem în uniunea vamală, trebuie să recunoașteți că aceasta înseamnă libertatea de mișcare. Dacă vreți un Brexit dur, trebuie să recunoașteți că aceasta ne va aduce multe dezavantaje”, ale-a spus Theresa May parlamentarilor.
Premierul a declarat că vrea să viziteze principalii lideri UE și Comisia Europeană înainte de summitul UE de săptămâna aceasta pentru a discuta posibile schimbări în proiectul de acord Brexit pentru a răspunde plângerilor parlamentarilor.
Pe de altă parte, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni, cu doar o zi înainte de votul decisiv în parlamentul Britanic asupra acordului de Brexit propus de premierul Theresa May și aprobat decei 27 de lideri ai UE, că Marea Britanie poate renunța unilateral la ieșirea din blocul comunitar, adică fără a consulta celelalte state membre.
”Marea Britanie este liberă să revoce unilateral notificarea intenției sale de retragere din UE. O asemenea revocare, decisă potrivit prevederilor constituționale proprii, ar avea ca efect faptul că Marea Britanie ar rămâne în UE potrivit unor termeni neschimbați în ce privește statutul său de țară membră”, informează CJUE, într-un comunicat transmis luni.
Astfel, acordul semnat de premierul Theresa May și contestat de mai mulți guvernanți, care au și demisionat, precum și de mulți parlamentari, ar fi putut fi ignorat la votul de marți, din Legislativul de la Londra.
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012..AcceptVezi mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.