Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Turist român împușcat la New York

Un incident deosebit de grav s-a petrecut duminică seara în cartierul Manhattan din New York.

Reprezentanții a două grupări rivale s-au luat la harță, în fața unui magazin unde se comercializau băuturi alcoolice.

La un moment dat, unul dintre cei trei bărbați în disputa a scos un pistol și a început să tragă la întâmplare. A reușit să-și rănească rivalul, dar și două persoane care se aflau întâmplător în zonă.

Una dintre victime este un turist român care se plimba cu bicicleta. Adrian Burduja, în vârstă de 29 de ani, a fost împușcat în spate.

Toate cele trei victime au fost transportate de urgență la Bellevue Hospital. Burduja se află în stare stabilă și probabil va fi operat fără să aibă nevoie de intervenție chirurgicală.

Turiștii și cei care muncesc în zonă s-au baricadat în clădiri, iar poliția a fost în alertă maximă până a reușit să-l captureze pe pistolar.

7 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv