Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

UE și Marea Britanie au ajuns la un acord de Brexit

Un nou acord privind ieșirea din Uniunea Europeană (UE) a Marii Britanii a fost aprobat, joi, de șefii celor 27 de state membre, cu doar două săptămâni anainte de expirarea termenului.

Acordul trebuie însă votat și de Parlamentul de la Londra, condus de Boris Johnson, și de Parlamentul European.

 

”Suntem foarte aproape de încheierea procesului”, a spus președintele Consiliului European, Donald Tusk, la o conferință de presă.

Oficialul european a salutat decizia de joi, care permite evitarea ”haosului” în cazul unei ieșiri a Marii Britanii fără acord pe 31 octombrie.

”Acum așteptăm votul parlamentarilor” (britanici și europeni -n.r.), a spus el în cadrul summitului de la Bruxelles, în timp ce votul din Camera Comunelor este plin de incertitudini.

”Ce simt astăzi este un sentiment de tristețe”, a continuat el, adăugând că dacă Londra ar vrea să revină în UE ”ușa noastră va fi mereu deschisă”.

Acordul prevede că Irlanda de Nord va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene, însă în interiorul vamal britanic, pentru a se evita reapariţia unei frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare.
 
Parlamentul de la Londra a respins până acum de trei ori precedentul acord privind Brexitul, încheiat de fostul premier Theresa May.
 
Legislativul va avea sâmbătă o reuniune extraordinară, în cadrul căreia noul acord va fi supus la vot. Premierul conservator Boris Johnson le-a cerut deputaţilor să voteze documentul care permite o retragere ordonată a Regatului Unit din UE pe 31 octombrie.
 
Dacă legislativul britanic aprobă documentul, va urma o perioadă de tranziţie post-Brexit până la finele anului viitor, dar care poate fi prelungită de comun acord între Londra şi Bruxelles pentru 1-2 ani.
0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv