Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Cărtărescu a câștigat Premiului Național de Poezie “Mihai Eminescu”, pentru Opera Omnia

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a câștigat, duminică seară, cea de-a XXVI-a ediție a Premiului Național de Poezie “Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.

mircea-cartarescu facebook 2

Este cel mai importat premiu din România, care se acordă în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

Cărtărescu va intra în posesia unei sume de 30.000 de lei, dar și a titlului de cetățean de onoare al municipiului Botoșani.

Premiul i-a fost înmânat de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, care a fost și președintele juriului, dar și de viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu.

Pentru ediția din acest an au mai fost nominalizați poeții Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu și Lucian Vasiliu.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la București, și a absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Română din cadrul Universității București, unde în prezent este profesor doctor.

A publicat următoarele volume:

  • Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, București, 1980;
  • Poeme de amor, Cartea Românească, București, 1982;
  • Totul, poeme, Cartea Românească, București, 1984;
  • Visul (în edițiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, București, 1989; Humanitas, București, 1993;
  • Levantul, poem epic, Cartea Românească, București, 1990; Humanitas, București, 1998;
  • Visul chimeric, studiu critic, Litera, București, 1991; Humanitas, București, 2011;
  • Travesti, roman, Humanitas, București, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză;
  • Dragostea, poeme, Humanitas, București, 1994;
  • Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, București, 1996;
  • Dublu CD, poeme, Humanitas, București, 1998;
  • Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, București, 1999;
  • Jurnal I, Humanitas, București, 2001;
  • Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, București, 2002;
  • Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, București, 2002;
  • Pururi tânăr, înfășurat în pixeli, publicistică, Humanitas, București, 2003;
  • Parfumul aspru al ficțiunii, audiobook, Humanitas, București, 2003;
  • Plurivers vol. I și II, poeme, Humanitas, București, 2003;
  • Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timișoara, 2003;
  • De ce iubim femeile, povestiri și audiobook, Humanitas, București, 2004;
  • Baroane!, Humanitas, București, 2005;
  • Jurnal II, Humanitas, București, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, București, 2007;
  • Dublu album, Humanitas, București, 2009; Nimic, Humanitas, București, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, București, 2010; Zen. Jurnal 2004-2010, Humanitas, București, 2011;
  • Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică și proză, Humanitas, București, 2012;
  • Fata de la marginea vieții, povestiri alese, Humanitas, București, 2014;
  • Poezia, Humanitas, București, 2015.
  • Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă.

Cărțile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România și din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociația Scriitorilor din București, Asociația Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar ‘Giuseppe Acerbi’, Castel Goffredo, Italia.

De asemenea, autorul a primit Premiul Internațional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internațional pentru Literatură ‘Haus der Kulturen der Welt’, Berlin (2012), Premiul internațional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher — Literaturpreis Leuk, Elveția (2013), Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărții pentru înțelegere europeană al orașului Leipzig, 2015; Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015.

22 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv