Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Humanitas publică în colecția „Raftul Denisei“ romanul “Serotonină”

Romanul “Serotonină”, apărut în Franța pe 4 ianuarie 2019 și devenit în scurt timp de la apariție un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări, va fi publicat în luna mai a acestui an în limba română, în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction, traducerea fiind semnată de Daniel Nicolescu.
 
 
În Franța, tirajul excepțional de 320 000 de exemplare, anunțat de Editura Flammarion, s-a dovedit insuficient în mai puțin de o săptămână de la apariție, astfel că încă 50 000 de exemplare vor ajunge în curând pe rafturile librăriilor.
 
Ediția franceză a fost urmată la câteva zile de ediția în limba germană, apărută pe 7 ianuarie într-un tiraj de 80 000 de exemplare, și de ediția în limba spaniolă, apărută pe 9 ianuarie, în 25 000 de exemplare. Romanul va fi 
 
Serotonină este al șaptelea roman al scriitorului francez Michel Houellebecq și a apărut la patru ani de la lansarea celebrului Supunere, publicat pe 7 ianuarie 2015, în ziua teribilului atentat din redacția revistei Charlie Hebdo. Încadrat de autor în genul PF (political fiction), romanul Supunere, publicat în mai 2015 în colecția „Raftul Denisei“, vorbește despre iminenta islamizare a societății franceze și este considerat unul dintre cele mai percutante romane din ultimii ani. A fost tradus în peste 40 de țări și a stabilit recorduri de vânzări: aproximativ 800 000 de exemplare vândute în lumea francofonă și peste 520 000 de exemplare vândute în Germania.

 

Serotonină, predat Editurii Flammarion cu câteva luni înainte de apariția mișcării „vestelor galbene“, își poartă cititorii în inima Franței rurale, măcinată de tensiuni și conflicte mocninde. Michel Houellebecq identifică suferințele profunde din sânul societății franceze, scriitura sa dovedindu-se încă o dată vizionară: ea vorbește despre premisele unei mișcări pe care nici un om politic nu a reușit să o anticipeze.

 
Protagonistul romanului Serotonină este Florent-Claude Labrouste, un bărbat de 46 de ani care își detestă numele și Captorixul, un antidepresiv ce eliberează serotonina, dar care are trei efecte secundare: greața, dispariția libidoului și impotența. Narațiunea sa traversează o Franță care își nesocotește tradițiile, își trivializează orașele și își distruge satele aflate în pragul revoltei. Florent-Claude este un personaj-narator dezrădăcinat și autodistructiv, care își scrutează propria viață și lumea din jurul lui cu un umor aspru și cu o virulență sfâșietoare. Își descrie activitatea de inginer agronom, ne vorbește despre prietenia sa cu Aymeric d’Harcourt, fost coleg de facultate, un artistocrat care practică agricultura pe domeniul familiei (personaj de neuitat al romanului – un alter-ego al său), despre eșecul idealurilor din tinerețea lor și despre speranța, aproape absurdă, de a regăsi o iubită pierdută.
 
Serotonină poate fi citit ca un roman despre dezechilibrele pe care le produce o lume fără iubire, fără bunătate, fără solidaritate, cu transformări devenite incontrolabile, dar și ca un copleșitor roman al remușcărilor și al regretelor. Prin Serotonină Michel Houellebecq demonstrează încă o dată că este cronicarul nemilos al declinului societății occidentale din secolul XXI, un scriitor neîmblânzit, incomod și indispensabil.
 
„Serotonină este o oglindă imensă pusă în fața lumii noastre: ceea ce ne arată ne înspăimântă.“ -Le Soir
 
 

MICHEL HOUELLEBECQ, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmaţia autorului). După absolvirea Institutului Naţional de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secţia de cinematografie a Şcolii Naţionale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-şi lua diploma. Poet, eseist, romancier şi regizor, el este, începând cu anii ’90, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani. Cariera literară şi-o începe publicând versuri, iar cea de-a treia sa culegere de poeme atrage atenţia criticii: La poursuite du bonheur (În căutarea fericirii) primeşte în 1991 Premiul Tristan Tzara. Ca romancier cunoaşte un succes fulminant după ce publică în 1994 Extinderea domeniului luptei (Extension du domaine de la lutte) şi, mai ales, „scandalosul“Particulele elementare (Les particules élémentaires, 1998), câştigător al Premiului Novembre şi, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internaţional IMPAC Dublin. Fiecare nouă apariţie romanescă a autorului – Platforma (Plateforme, 2001), Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primeşte Premiul Interallié – trezeşte polemici înverşunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta şi teritoriul (La carte et le territoire), probabil cel mai puţin controversat roman semnat de Houellebecq, e încununat cu Premiul Goncourt. Înainte de apariţia pe piaţă, romanul Supunere (Soumission, Humanitas Fiction, 2015) a fost piratat şi citit de mii de internauţi cu frenezia cu care sunt devorate înainte de publicare bestsellerurile internaţionale. Pe 21 septembrie 2018, Michel Houellebecq se căsătorește cu partenera sa de viață de origine chineză, Qianyum Lysis Li. În ianuarie 2019 publică Serotonină (Serotonine), care se regăsește imediat în topurile de vânzări din Franța, Germania și Spania.

 
0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv