Capitala României va găzdui, în perioada 15-16 iunie, o nouă ediţie a iCEE.fest, Festivalul Interactiv pentru Europa Centrală şi de Est.
Cu această ocazie, vom primi vizita a peste 100 de experţi globali din industria online, digital şi tech care vor vorbi despre noile tendinţe din domeniu.
Sunt aşteptaţi reprezentanţi ai unor companii de top precum Facebook, Google, The New York Times, AOL, Discovery sau Fashion Days.
Conform organizatorilor, Festivalul va acoperi anul acesta mai multe zone de interes, în tot atâtea evenimente paralele: disruption (modele de business neconvenţionale), realitate virtuală şi augmentată, digital health (cum tehnologia schimbă sistemul tradiţional în medicină), digital content, e-commerce, ad tech (tehnologii pentru îmbunătăţirea campaniilor online), marcom (despre tendinţele în marketing şi comunicare), creativitate şi startups.
În plus, anul acesta festivalul propune doua evenimente-satelit noi, dedicate caselor inteligente (smart homes) şi tehnologiei care schimbă modul tradiţional în care funcţionează băncile şi sistemele de plată (fin tech).
Bilete la eveniment pot fi achiziţionate de pe iceefest.com.