Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

ViewSonic lansează o noua tablă interactivă pentru cooperare la locul de muncă

ViewSonic a lansat o nouă tablă interactivă ViewBoard, destinată colaborării la locul de muncă.

Noua serie ViewBoard IFP70 reprezintă o extindere a gamei de produse dedicate colaborării, fiind proiectată special pentru companii, cărora le oferă o soluție de generație nouă pentru desfășurarea conferințelor, ușor de folosit, ce adaugă capabilități de colaborare și comunicare spațiilor de lucru moderne și globalizate.

La dezvoltarea ViewBoard IFP70, s-a ținut cont și de conectivitatea cu dispozitive inteligente IoT, astfel că seria beneficiază de certificare Microsoft Azure IoT. 

Proiectată pentru spații de lucru moderne

Toți cei care au folosit soluții pentru conferințe web știu că pregătirea aparaturii și conectarea cablurilor presupune multe bătăi de cap, care pot genera chiar întârzieri sau momente neplăcute. Din fericire, ViewBoard IFP70 elimină problemele de acest fel, căci folosește un singur cablu pe interfață USB-C. Datorită acestei abordări, utilizatorii își pot începe prezentarea deosebit de rapid și fără efort. Mulțumită suportului pentru date audio-video, Ethernet și alimentare, un singur cablu este acum de ajuns pentru a susține întreaga activitate.

De îndată ce conferința sau prezentarea a început, participanții pot colabora în mod natural, cu suportul Windows 10, Office 365 și Team Rooms. Iar prin aplicația de partajare a conținutului ViewSonic VewBoard Cast pentru dispozitive mobile, participanții pot transmite wireless conținut la rezoluție 1080p, de pe dispozitivele lor direct pe ViewBoard.

Totodată, cei care susțin prezentarea pot controla conținutul afișat, prin intermediul telefonului, tabletei sau laptopului. Indiferent că este vorba despre conținut multimedia, documente, fișiere în Cloud sau de aproape orice alt tip, acesta poate fi utilizat de mai mulți utilizatori în același timp, cu posibilitatea efectuării de adnotări în timp real.

Ecranul tactil PCAP (projected capacitive) fără ramă, prevăzut cu pix inteligent, asigură o experiență cât se poate de naturală la scriere, indiferent că se folosește degetul, un stylus sau o combinație a celor două. 

Spațiile de lucru pășesc în viitor – Suport IoT

În condițiile unei penetrări pe scară tot mai largă a soluțiilor IoT, dispozitivele ViewBoard IFP70 sunt cele care permit birourilor pasul spre viitor. Fiind certificate Microsoft Azure IoT, acestea permit dezvoltarea unor spații de lucru inteligente, prevăzute cu capabilități multiple.

Printre ele, se numără senzori integrați care detectează și monitorizează prezența, temperatura ambientală, nivelul de umiditate și gradul de iluminare – toate conectate la serviciul Microsoft Azure Digital Twins1, pentru a le oferi managerilor toate datele de care au nevoie pentru a optimiza locul de muncă al angajaților și pentru a îmbunătăți eficiența energetică, reducând astfel consumul și costurile.

Colaborare la superlativ cu myViewBoard 

ViewSonic myViewBoard este o soluție software deosebit de sigură și ușor de folosit, proiectată pentru ecrane interactive și table digitale. myViewBoard oferă o gamă vastă de instrumente specifice segmentului Enterprise și se bazează pe Amazon Web Services, beneficiind de criptare AES pe 256bit pentru securizarea optimă a datelor.

Iar pentru un plus de securitate și mobilitate, utilizatorii pot opta pentru sincronizare cu servicii de stocare în Cloud, precum Google Drive, OneDrive for Business, DropBox și Box. myViewBoard oferă o soluție unică de cooperare și colaborare, îmbunătățind semnificativ productivitatea la nivelul organizației.

Seria ViewBoard IFP70 include modelele IFP6570 de 65” și IFP8670 de 86”. Diferența dintre cele două poate fi observată direct de participanții la Integrate Show, are se desfășoară în perioada 27-29 august 2019, la Melbourne, în Australia.

1: Microsoft Azure Digital Twins este un serviciu nou în cadrul platformei Azure IoT, ce le permite clienților și partenerilor să creeze un model digital complex al cadrului fizic, ce include oameni, locuri și obiecte, precum și relațiile și legăturile dintre ei.

Tablele interactive ViewSonic, la fel ca toată gama de soluții ViewSonic, vor fi disponibile local prin distribuitorul ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO specializată în distribuția unei game largi de produse, soluții IT și electronice de consum.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv