Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Ședință de Guvern / Evaluarea Națională 2019: Absolvenții de gimnaziu susțin proba la matematică / 

Breaking News:
 

“Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”, la Muzeul Satului

Duminica Floriilor este sărbătorită cu muzică, dans, poezie și tradiții populare la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”.

Astfel, în perioada 20 – 21 aprilie, va avea loc evenimentul cultural “Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”, prilejuit de marea sărbătoare a creştinătăţii și unul dintre cele mai mari praznice împărăteşti, Duminica Floriilor când este retrăită intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, moment ce marchează începutul Săptămânii Patimilor.

Compania de Teatru “Civic Art” va prezenta spectacolul de muzică bisericească cuvânt de învăţătură creştin-ortodoxă și muzică tradiţională românească intitulat „Cuvântul vindecător” care este menit să cinstească personalităţile satului românesc – preotul, învăţătorul şi primarul. Grupul psaltic “AGHIOS” condus de Cosmin Olaru îi va avea alături pe tinerii instrumentişti Denis Gagiu (nai), Matei Alexandru ( cobză), Raluca Ardeleanu (vioara) cărora li se vor alătura actorii Cristina Moldoveanu, Marian Ciripan şi soprana Rodica Anghelescu.

Anuala de Artă Plastică Religioasă a Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a UAP din România va organiza o expoziție în Sala H.H. Stahl.

Evenimentul “Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii” îi va avea că invitaţi şi pe soliştii Ansamblului folcloric Maria Lătăreţu al Şcolii Populare de Artă din Tg. Jiu, Ansamblul Folcloric Doiniţa al Casei Studenților din Bucureşti, interpreţii Florin Ologeanu (Teleorman), Polina Gheorghe ( Bucureşti), Florin Pârlan (Teleorman), Maria Băndoiu(Gorj), Lucreţia Goagea (Vâlcea). Prezintă actorul Alexandru Nicolae Mihai.

 
De asemenea, la Târgul de Florii vă puteţi întâlni cu meşterii populari şi producătorii de preparate din gastronomia tradiţională care va vor îmbia cu bragă, miere, plăcinte, turtă dulce, poame uscate, flori şi ceaiuri de leac.

Cei interesati pot participa la ateliere interactive de încondeiere a ouălor şi icoane pe sticlă.

 
19 Shares