Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Cadru didactic din Oradea, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Magistraţii de la Curtea de Apel Oradea au decis, definitiv, condamnarea la 3 ani de închisoare, cu suspendare, a Vioricăi Banciu, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii Oradea.

sursa foto romaniacurata.ro

Viorica Banciu a fost găsită vinovată de comiterea a 10 infracţiuni de luare de mită, în formă continuată, şi de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Viorica Banciu se va afla 4 ani sub supraveghere şi are interdicţie de a mai profesa pentru următorii doi ani. De asemenea, i-a fost confiscată suma de 1.650 de euro, reprezentând totalul sumelor primite cu totul de mită.

În acelaşi dosar a fost condamnată la 16 luni de închisoare, cu suspendare, Florina Raluca Drinc. Aceasta a fost găsită vinovată de comiterea infracţiunii de dare de mită.

Cele două au ajuns la mâna magistraţilor după ce “la data de 15 ianuarie 2016, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Bihor, în baza delegării şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au procedat la prinderea în flagrant a numitei Banciu Viorica, cadru didactic în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii Oradea, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Anterior, la data de 9 noiembrie 2015, la sediul D.G.A. – S.J.A. Bihor a fost formulat şi înregistrat un denunţ referitor la comiterea unor infracţiuni de corupţie de către Banciu Viorica care, în calitate de conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii Oradea şi de coordonator ştiinţific pentru lucrarea de licenţă, a pretins martorului denunţător suma totală de 300 euro pentru a-i pune la dispoziţie, în format electronic, o lucrare gata întocmită. De asemenea, Banciu Viorica a mai pretins o sumă de bani neprecizată pentru ca, în virtutea funcţiei deţinute, să-şi exercite influenţa asupra membrilor comisiei de licenţă, în vederea promovării examenelor de absolvire a facultăţii.

La solicitarea cadrului didactic, la data de 15 ianuarie 2016, martorul denunţător s-a deplasat la domiciliul acesteia, ocazie cu care i-a remis cea de-a doua tranşă de 150 de euro, în scopul anterior precizat, aceasta primind în schimb lucrarea de licenţă pe un memory-stick. Imediat s-a procedat la prinderea în flagrant a suspectei Banciu Viorica, precum şi la efectuarea unei percheziţii domiciliare”.

5 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv