CEDO o întreabă pe Dăncilă dacă Kovesi a putut contesta în instanță demiterea de la șefia DNA

Curtea Europeană de Drepturilor Omului (CEDO) întreabă Guvernul României, condus de premierul Viorica Dăncilă, dacă Laura Codruța Kovesi a avut posibilitatea să conteste în instanțele naționale decizia de demitere a sa din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). 

Aceasta survonde după ce Kovesi a deschis o acțiune la Curtea de la Strasbourg, în care arată că, la București, Curtea Constituțională a României a decis să valideze demiterea sa din funcție, așa cum fusese cerută de ministrul justiției, Tudorel Toader, fără ca ea să se poată apăra. 

Kovesi a precizat că motivul demiterii sale a fost faptul că ea a exprimat public puncte de vedere față de modificările făcute sau pregătite de puterea politică din România în justiție. 

Kovesi a contestat la CEDO revocarea de la șefia DNA, pentru că CCR nu i-a lăsat nicio cale de atac 

În urma acțiunii făcute de Kovesi, Curtea de la Strasbourg a transmis părților – statului român și lui Kovesi – un set de 4 întrebări, în 30 ianuarie, potrivit portalului CJUE:

Iată întrebările CEDO:

1. Este articolul 6, alin 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului aplicabil prezentului caz – vezi Baka vs. Ungaria (fostul președinte al Curții Supreme a Ungariei, Andras Baka a câștigat la CEDO – n.r.)? (Art. 6, alin. 1: Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”)

2. Dacă da, aplicanta a avut acces la o instanță de judecată pentru determinarea obligațiilor și drepturilor ei civile în legătură cu demiterea ei din poziția de procuror-șef al DNA, în conformitate cu articolul 6 al Convenției?

3. În legătură cu susținerea aplicantei că demiterea ei a fost rezultatul punctelor sale de vedere pe care le exprimase public în capacitatea ei profesională, au fost acestea în interferență cu libertatea ei de exprimare, în cadrul articoului 10, alin 1 al Convenției? Dacă da, interferența a fost prescrisă de lege și în mod necesar în termenii aricolului 10, alin. 2 din Convenție? (Art. 10: 1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti).

4. Aplicanta a avut la dispoziție o cale de remediu internă pentru plângerea sa, așa cum prevede Art. 13 din Convenție? (Art. 13. Dreptul la un remediu efectiv. Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale).