Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Cu un picior şi jumătate după gratii, Daniel Dragomir a început să dea în gât pentru a scăpa de închisoare

Agitaţie mare, marţi, la Comisia de control a SRI, unde Daniel Dragomir, fost ofiţer al SRI, a început să facă dezvăluiri concrete despre manevrele efectuate în incinta acestei instituţii.

Daniel Dragomir (sursa foto adevarul.ro)

Dragomir a dezvăluit modul în care angajaţii SRI făceau interceptări considerate ilegale, livrau dosare gata făcute procurorilor DNA şi interveneau pe lângă personajele importante pentru a le ţine sub control.

De altfel, fostul ofiţer a oferit o listă cu 65 de persoane controlaţi de SRI, listă care i-a luat prin surprindere pe membrii Comisiei de control.

Printre aceştia se afla politicieni de top, jurnalişti sau afacerişti controversaţi. Lista încă nu a fost dată publicităţii, dar au apărut deja speculaţii conform cărora Valeriu Zgonea, Dan Tapalagă, Sorina Matei şi Dan Turturică s-ar afla pe această listă.

A rămas că Dragomir va mai aduce probe despre tot ce este necurat în ograda SRI, dar pe lângă probarea acestor argumente, rămâne şi întrebarea pentru ce a ieşit fostul ofiţer SRI în aceste momente la înaintare.

Un motiv l-ar putea reprezenta faptul că Dragomir este foarte aproape de a ajunge după gratii. A luat un an de închisoare cu suspendare anul trecut, fiind găsit vinovat de comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii.

A scăpat ieftin atunci, în condiţiile în care a mai fost acuzat de uz de fals, spălare de bani şi folosirea unor informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Dragomir a obţinut în perioada 2012-2013 aproape 500.000 de euro, prin intermediul soţiei sale, Marinela Zoica Dragomir, condamnată de asemenea la un an de închisoare cu suspendare.

În schimbul banilor, Dragomir garanta intervenţia pe lângă reprezentanţi ai ANAF, Ministerul Finanţelor şi Garda Financiară pentru ca un anumit afacerist, martor-denunţător în cauză, să primească cu prioritate returnarea de TVA şi să fie scutit de controale.

Problema lui Dragomir este că, pe lângă condamnarea respectivă, el mai are şi alte probleme cu legea care l-ar putea arunca direct după gratii.

Cel mai celebru caz este cel Black Cube, în care Dragomir este acuzat că a apelat la serviciile unor specialişti israelieni, foşti agenţi Mossad, pentru a o spiona şi a o intimida pe Laura Codruţa Kovesi, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Oficial, Dragomir este acuzat în dosarul respectiv că a vrut să se răzbune astfel pe Kovesi pentru un dosar pe care DNA i l-a deschis şi în care a fost deja trimis în judecată pentru că a luat şpăgi de peste două milioane de euro de la celebrul afacerist Rami Ghaziri, la care a ajuns folosindu-se de informaţiile adunate în interiorul SRI.

Există însă un scenariu conform căruia Dragomir a fost doar un intermediar care oricum nu îşi permitea să achite 1,2 milioane de euro pentru serviciile Black Cube. S-a spus chiar că cel care l-a tocmit pe ofiţerul SRI ar fi unul dintre mogulii din presă.

8 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv