Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:
Astăzi ar putea fi pronunțată sentința

Curtea de Apel București, așteptată să decidă dacă Băsescu a colaborat cu Securitatea

Curtea de Apel București (CAB) este așteptată, vineri, să decidă dacă fostul președinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, în dosarul deschis în urma acţiunii depuse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

La ultimul termen din dosar, 5 septembrie, Traian Băsescu a declarat că nu a știut niciodată că i s-ar fi alocat un nume conspirativ și a subliniat că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. 

”Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea”, a declarat Băsescu. „Niciodată n-am știut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: Semnează Petrov. Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia dupa Revoluție am aflat de legătura contrainformaților militare. Am crezut că este un serviciu subordonat comandamentului forțelor navale, asa scrie și pe frontispiciu. Rapoartele mele au fost depuse la companie nu la Securitate și sunt semnate „Căpitan Traian Băsescu. Daca eram colaborator, trebuiau semnate tot cu Petrov”, a spus Băsescu în fața instanței.

CNSAS arată că fostul preşedinte şi-a turnat colegii şi a menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI şi MApN.
 
43 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv