Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Dosarul Colectiv: Procurorii DNA cer 15 ani de închisoare pentru cei 2 pompieri, la fel ca în cazul lui Piedone

La 3 ani și jumătate de la trimiterea în judecată a celor 3 dosare Colectiv, cumulate ulterior în unul singur, judecătorul de la Tribunalul București – care a preluat cauza de la antecesorul său, pensionat intempestiv – are misiunea de a pronunța pedepsele în cazul tuturor inculpaților vinovați de incendiul care a curmat viața a 64 de tineri, în 30 octombrie 2015 sau ulterior, în spital.

Luni, procurorul de ședință al DNA a cerut pedeapsa maximă de 15 ani de închisoare pentru cei doi pompieri de la ISU București-Ilfov, Antonina Radu şi George Petrică Mate, care au permis funcționarea clubului Colectiv, deși acesta nu deținea aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Cei doi sunt acuzați de de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi de uzurpare de calităţi oficiale.

 
”Deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu”, se arată în rechizitoriu.
 
Tot pedeapsa maximă de 15 ani de închisoare a cerut procurorul pedeapsă, la termenul precedent, pentru fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și pentru trei funcţionari din Primărie – Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior), Ramona Sandra Moţoc (referent superior), acuzați de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
 
Procurorul DNA a solicitat instanței condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

 

Procurorii au mai cerut ca Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare. De asemenea, Cristian Niţă să fie condamnat la cinci ani închisoare pentru tăinuirea unor probe.

De asemenea, reprezentanţii Parchetului au cerut aplicarea unor amenzi maxime pentru SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Părţile civile din dosar – familiilor celor decedaţi, dar şi persoanele rănite – au solicitat ca inculpaţii să plătească, în solidar cu instituţii publice, printre care şi Primăria Sectorului 4, despăgubiri uriaşe, care se ridică la sute de milioane de euro..

La termenele precedente, procurorii au cerut condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Procurorul au mai cerut ca Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare.
 
De asemenea, s-a cerut ca Niţă Cristian să fie condamnat la 5 ani închisoare, pentru tăinuirea unor probe.

De asemenea, reprezentantul DNA a solicitat aplicarea unor amenzi maxime pentru SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

126 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv