Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Fost director din CNADNR, trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, joi, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Silviei Nely Ciobanovschi, fost director al Direcţiei Lucrări Remediere Calamităţi din cadrul fostei Companii Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Silvia Nely Ciobanovschi (sursa foto pressalert.ro)

Silvia Nely Ciobanovschi este acuzată de comiterea infracţiunii de luare de mită şi a fost trimisă în judecată alături de Nicolae Dumitru Staicu, reprezentant al unei societăţi comerciale, acuzat de comiterea infracţiunii de dare de mită.

Conform procurorilor DNA, “la data de 06 mai 2008, între Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, pe de o parte, şi o asociere de firme din care făcea parte şi societatea reprezentată de inculpatul Staicu Nicolae Dumitru, a fost încheiat un contract de execuţie de lucrări având ca şi obiect consolidarea a două tronsoane ale şoselei DN 57B.

În acest context, în perioada noiembrie – decembrie 2010, inculpata Ciobanovschi Silvia Nely, în calitatea menţionată, dar şi în cea de preşedinte a comisiei de recepţie a lucrărilor, a pretins şi primit de la inculpatul Staicu Nicolae Dumitru mai multe foloase necuvenite în valoare totală de 14.747 lei.

Bunurile respective au fost pretinse şi primite de inculpată pentru a-şi îndeplini necorespunzător atribuţiile de serviciu, prin întocmirea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Anterior, membrii comisiei de recepţie constataseră că anumite lucrări contractate nu au fost executate, au fost executate parţial sau fără respectarea prevederilor proiectului, iar aspectele respective nu au fost nemenţionate de inculpată în cuprinsul documentului înaintat C.N.A.D.N.R.

Un efect imediat al întocmirii documentului respectiv, după înregistrarea acestuia, a fost faptul că societatea reprezentată de inculpatul Staicu Nicolae Dumitru a obţinut, conform dispoziţiilor contractuale, deblocarea sumei reprezentând 70% din garanţia de bună execuţie (sumă care reprezenta un procentaj de 5% din valoarea totală a contractului)”.

Dosarul va fi judecat de magistraţii de la Tribunalul Caraş Severin.

5 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv