Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Gabriel Berca, fostul ministru de Interne, a luat 2 ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, joi, condamnarea definitivă la 2 ani de închisoare, cu executare, a lui Gabriel Berca, fost ministru de Interne și mare traseist politic: PNL, PDL, PMP, UNPR.

 

Berca a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, dar a scăpat cu o pedeapsă mai mică. În mai anul trecut, fostul ministru de Interne a luat 3 ani de închisoare, tot cu executare, la Curtea de Apel Bacău.

Berca a fost găsit vinovat de faptul că, în perioada aprilie 2010 – iulie 2012, a încasat 185.000 de euro, de la afaceristul Viorel Rusu, pentru el şi pentru partidul din care făcea partea.

În schimbul banilor, Berca trebuia să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către Primăria comunei Ardeoani, din judeţul Bacău. Banii erau necesari pentru achitarea unor lucrări de construcţii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri.

În plus, o şpagă de 220.000 de euro, remisă de acelaşi afacerist, a ajuns la fostul deputat Mihai Banu şi la fiul acestuia, Lucian Banu. 

Cei doi au fost, de asemenea, daţi în gât de Rusu, astfel că Mihai Banu a luat 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar Lucian Banu a luat 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Gabriel Berca şi Mihai Banu au de achitat câte 92.500 de euro, iar Lucian Banu are de achitat 150.000 de lei.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv