Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat, luni, la 3 ani de închisoare cu suspendare pe Adrian Balaban Grăjdan, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) numit în funcţie de premierul Victor Ponta pentru a-l salva pe mentorul său Adrian Năstase.
Concret, imediat după învestirea Guvernului USL în luna mai 2012, prima hârtie semnată de Ponta a fost numirea lui Grăjdan la şefia ISC iar acesta a trimis imediat o adresă instanţei, prin care a contestat existenţa prejudiciului produs Inspectoratului de către Năstase.
Numai că DNA i-a deschis dosar penal lui Grăjdan, pentru favorizarea făptuitorului.
Potrivit procurorilor anticorupţie, “acesta a creat premisele administrării de probe suplimentare şi venea în sprijinul apărării inculpaţilor”.
După numai o lună şi jumătate, fostul premier PSD Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie.
Grăjdan a scăpat de închisoare, el fiind condamnat în primă instanţă la3 ani cu suspendare, iar după ce a contestat decizia, instanţa supremă a menţinut sentinţa.
În dosarul “Trofeul calităţii”, Adrian Năstase a fost judecat iniţial pentru luare de mită şi şantaj, fiind acuzat că şi-a finanţat campania electorală din 2004 pentru prezidenţiale cu banii obţinuţi în urma unui simpozion organizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi intitular “Trofeul calităţii în construcţii”. Au fost încasate taxe de participare de peste 1,6 milioane de euro, iar banii au ajuns în cele din urmă la 4 firme controlate de doi dintre apropiaţii lui Năstase.
Ulterior, acuzaţiile împotriva lui au fost schumbate în “folosirea influenţei în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau foloase necuvenite” şi a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, din care a ispăşit numai 7 luni.