Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Iohannis îi dă un răspuns Vioricăi pe tema remanierii săptămâna viitoare / JUSTIȚIE: ÎCCJ nu acceptă cererea DNA de judecare mai rapidă a lui Dragnea / 

Breaking News:
 

Iordache beștelește CE după Raportul MCV: Niște experți necunoscuți dau indicații României

Deputatul PSD Florin Iordache, autorul scandaloasei OUG 13 și președinte al Comisiei parlamentare pentru Legile Justiției, a transmis un comunicat de presă extrem de dur la adresa Comisiei Europene, după Raportul MCV devastator emis de aceasta, el anunțând, practic, că Parlamentul nu va implementa “solicitările absurde”, pentru că ar bloca întreaga justiție din România. 

Iordache spune că niste “experți” necunoscuți “dau indicații României cu privire la aplicarea unor legi deja în vigoare”.
 
“Astfel, Comisia Europeană solicită Parlamentului, prin raportul MCV, nici mai mult nici mai puțin decât “oprirea imediată a implementării legilor justiției realizate de Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, precum și a ordonanțelor de urgență emise de Guvern, stoparea implementării Codului Penal și a Codului de Procedură Penală”. Printr-o astfel de solicitare, Comisia Europeană nu doar că își depășește prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedește dispreț total față de întreaga ordine de drept și constituțională din România”, arată Iordache.
 
El susține că dacă o asemenea cerere, “aberantă”, ar fi implementată de Parlament, ar duce la blocarea întregului sistem de justiție din România.
 
Fostul ministru al Justiției în Guvernul Grindeanu mai susține că dacă astăzi Parlamentul ar da o lege prin care ar abroga toate modificările la legile justiției, nu ar mai exista cadrul legal pentru admiterea în magistratură, promovare, constituirea completelor, funcționarea CSM, în condițiile în care atât legea veche, cât și legea nouă ar fi abrogate.
 
“Este incredibil că cineva cu pretenții de “expert” de la nivelul Comisiei Europene nu are în vedere astfel de chestiuni elementare de funcționare a justiției, atunci când formulează recomandări României, solicitând ca acestea să fie respectate cu strictețe”, spune deputatul PSD.
 
El mai arată că, dincolo de acest aspect tehnic, Comisia Europeană nu a explicat de ce solicită oprirea imediată a implementării acestor legi, “fără a diferenția în funcție de cuprinsul acestora”. Mai mult, Iordache susține că prevederi importante din legile justiției, precum separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor și excluderea președintelui României din procedura de numire a președintelui ICCJ, “au fost salutate” de către Comisia de la Veneția, care “a remarcat că acestea sunt de natură a întări independența justiției”.
 
Florin Iordache mai spune că reîntoarcerea la vechiul cadru legislativ ar însemna păstrarea unor texte neconstituționale, o pregătire inițială a judecătorilor și procurorilor insuficientă față de lipsa totală de experiență a acestora în momentul intrării în sistem, permiterea unui sistem de promovare mascată în parchete, prin delegări și detașări netransparente, fără îndeplinirea condițiilor de vechime (procurori care nu au dat niciun examen, fără vechime, ce funcționează în carul Parchetului de pe lângă ICCJ, fiind salarizați la acel nivel) și renunțarea la sistemul de evaluare psihologică regulată a judecătorilor și procurorilor, a pensiei de invaliditate și a multor altor reglementări vădit superioare celor din legea veche, adoptate la propunerea CSM și necontestate de nimeni.
 
“Mai mult, noile legi includ prevederi ce au ca efect transparentizarea funcționării sistemului de justiție și ruperea acestuia de influența nefastă a serviciilor de informații. Noile legi prevăd, de asemenea, publicarea tuturor actelor ce privesc sau au legătură cu justiția, indiferent de instituțiile sau autoritățile semnatare, un sistem eficient de verificare a incompatibilității magistraților în relația cu serviciile de informații, precum și pedepsirea aspră a lucrătorilor serviciilor de informații care încearcă să racoleze magistrați. De ce dorește Comisia Europeană stoparea imediată a acestor prevederi care rup justiția de influența malignă a serviciilor de informații?
 
Prin urmare, o astfel de recomandare nu poate fi pusă în aplicare, fiind lipsită de orice logică, iar consecințele sale ar fi profund negative pentru sistemul de justiție din România. Mai mult, faptul că într-un raport al Comisiei Europene există o astfel de recomandare absurdă, duce la decredibilizarea acestuia. Sublinem faptul că MCV este un mecanism de COOPERARE și verificare, elementul cooperării fiind unul esențial. Dacă acest mecanism va ignora cu totul elementul de cooperare, transformându-se într-unul de CONTROL, înseamnă că acesta a devenit un instrument ce operează în afara cadrului legal în care a fost stabilit”, mai susține Florin Iordache.
 
El precizează că întreg conținutul raportului MCV va fi analizat în Parlament, care va comunica măsurile pe care le va lua, nu doar pentru a se “asigura că justiția din România va ajunge la standardele europene, pe care, se vede, Comisia Europeană nu le dorește în România, dar și pentru a asigura dreptul cetățenilor români la un sistem de justiție cu adevărat independent și imparțial”.
 
Raportul MCV: Comisia Europeană cere suspendarea imediată a aplicării Legilor Justiției și OUG ulterioare
0 Shares