Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Senatoarea Doina Tudor, trimisă în judecată pentru complicitate la luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, marţi, trimiterea în judecată a senatoarei Doina Tudor.

Doina-Tudor-1517 (1)

Această a fost trimisă în judecată în stare de arest la domiciliu, fiind acuzată de complicitate la luare de mită în dosarul în care fostul ei soţ, Daniel Tudor, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, este acuzat că a luat o şpagă consistentă la Ilie Carabulea, şeful companiei de asigurări Carpatica, pentru ca firma respectivă să fie favorizată în timpul unui control efectuat de reprezentanţii Comisiei amintite.

De altfel, Daniel Tudor a fost trimis şi el în judecată, în stare de arest la domiciliu, fiind acuzat în mod oficial de luare de mită. Şi Marian Ovidiu, secretarul Senatului României, a fost trimis în judecată în acest dosar, sub control judiciar, fiind acuzat de trafic de influenţă.

Conform procurorilor DNA, “în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, inculpatul Marian Ovidiu a pretins de la acţionarul majoritar al firmei respective (denunţător în cauză), pentru inculpatul Tudor Daniel George, suma de 3.000.000 de euro. Totodată, Marian Ovidiu a susţinut că are influenţă asupra preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu. Concret, inculpatul Tudor Daniel George trebuia să depună diligenţele necesare pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri. Din suma de bani iniţial pretinsă, inculpatul Marian Ovidiu a primit efectiv 500.000 euro, din care şi-a însuşit 200.000 de euro. Restul de 300.000 euro au fost remişi inculpatului Tudor Daniel George în trei tranşe de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două tranşe, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Tudor Doina Anca, senator în Parlamentul României, persoană care cunoştea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa cât şi scopul pentru care erau remise aceste sume de bani.

În urma sumelor remise cu titlul de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor Daniel George a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii”.

Dosarul foştilor soţi Tudor a ajuns pe masa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

6 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv