Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Sentință de râs: 3 ani cu suspendare pentru 73 de șpăgi și trafic de influenţă

Magistrații Curții de Apel Ploiești au decis definitiv condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare a unui consilier superior la Finanțe Publice Dâmbovița, pentru luare de mită în formă continuată – 73 de acte materiale – și a infracţiunii de trafic de influenţă.

Judecătorii au dispus confiscarea șpăgilor primite de către inculpat și i-au dublat, de la 2 ani – cât stabilise inițial prima instanță – Tribunalul Dâmbovița -, la 4 ani, perioada de supraveghere.

În cursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Dâmbovița au fost delegați de către procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița să desfășoare mai multe activități de procedură penală.

“În fapt, în perioada iulie–august 2016, Coman Dragoș Cristian, consilier superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița, a primit sume de bani și alte foloase necuvenite de la mai multe persoane în scopul urgentării eliberării unor decizii privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, necesare înmatriculării acestora.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în cursul a 21 de zile lucrătoare, funcționarul public a primit de la aproximativ 30 de persoane, sume de bani de până la 200 de lei, precum și diferite bunuri, în scopul arătat mai sus.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locul de muncă și la domiciliul funcționarului public au fost identificate sume de bani și băuturi alcoolice, în cauză fiind audiate 18 persoane în calitate de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, precizează DGA.

560 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv