Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Vâlcov, sub control judiciar pentru că a publicat pe Facebook protocolul SRI-Parchet

Darius Vâlcov (PSD), fost consilier până de curând al premierului Viorica Dăncilă și autorul programului de guvernare al PSD, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, marți, de procurorii DIICOT.

sursă foto: news.ro

Vâlcov este acuzat că a comis infracțiunea de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret între Parchetul General și SRI.

Potrivit procurorilor DIICOT, în 23 august 2018 fostul consilier al premierului Dăncilă a publicat pe pagina personală de Facebook o copie a unui document clasificat intitulat ’’Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”. Postarea a inclus șase pagini din document, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi respectiv 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, precizează DIICOT.

 
175 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv