Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
ILEGAL! Constituția interzice Guvernului să modifice Condurile Penale și să acorde amnistie și grațiere colectivă!

Dragnea & Tăriceanu au aviz negativ de la CSM!

Demonstrație cu articole din Constituția României. La finalul textului am publicat integral Avizul Negativ acordat de CSM, aviz consultativ

Bătălia tandemului infractor Dragnea & Tăriceanu cu românii care doresc ca legea să domnească în România a fost câștigată de cetățeni. Astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a DECRETAT exact ceea ce o parte a mass-media a arătat încă de la începerea războiului: Guvernul NU poate emite ordonanțe de urgență prin care să acorde amnistie și grațiere colectivă, pentru că ar încălca Articolul 115, alineatul 4, coroborat cu Art 73, alineatul 3, litera “i” din Constituția României – Comunicatul CSM în documentul următor:

1 Comunicatul-CSM-aviz-negativ-ordonante-Grindeanu
Comunicatul CSM – miercuri 25 ianuarie 2017. Avizul CSN este consultativ!

După cum se observă, ca o ironie fină, chiar părinții Constituției au pus punctul pe “i” în această delicată problemă a amnistiei și grațierii colective.

Astăzi, secundatv.ro vă arată ce CSM nu a marcat concludent în comunicat: faptul că nici Codurile Penale NU pot fi modificate, în anumite puncte fundamentale, de către Guvern.

Rămâne un mic mister de ce CSM nu s-a aplecat cu forță și asupra problemei Codurilor Penale și de ce, în privința amistie și grațierii colective, nu a făcut referire și la alineatul 1 al articolului 115 din Constituția României, ci doar la alineatul 4 – prezentat în planșa următoare:

1 Constitutie-Art-115-al-4
Constituția României, Art 115, alineatul 4…
Guvernul NU poate modifica legile organice

După cum se știe, binomul Dragnea & Tăriceanu a reușit, cu largul concurs al PNL, să organizeze o sesiune extraordinară în Parlament la începutul anului, unde s-a dat o lege prin care Guvernul Grindeanu a fost abilitat să dea ordonanțe, în conformitate cu Art 115, alineatul 1 din Constituție – așa cum rezultă din planșa următoare:

1 Constitutie-Art-115-al-1
Constituția României, Art 115, alineatul 1…

N.B. Așadar, Guvernele, inclusiv al lui Dragnea & Tăriceanu prin interpusul premier Grindeanu, NU au dreptul să modifice legile organice. Doar Parlamentul are dreptul să modifice legile organice.

Doar Parlamentul are dreptul să dea amnistie și grațiere

După ce s-au văzut cu sacii în căruță, tandemului infractor Dragnea & Tăriceanu au dat ordin premierului Grindeanu și ministrului de Justiție Florin Iordache să elaboreze două ordonanțe de urgență:

  1. Pentru acordarea amnistiei și grațierii colective anumitor categorii de infracțiuni;
  2. Pentru modificarea unor articole din Codurile penale.

Dar, oare, Guvernele au dreptul să dea amnistie și grațiere colectivă printr-o ordonanță de urgență? NU – așa cum rezultă din planșa următoare:

1 Constitutie-Art-73-al-3-lit-i
Constituția României, Art 73, alineatul 3, litera i

N.B. Așadar, Guvernele, și implicit al lui Dragnea & Tăriceanu prin interpusul premier Grindeanu, NU au dreptul să dea amnistie și grațiere, pentru că respectivele prevederi fac parte dintr-o lege organică – apanajul exclusiv al Parlamentului.

Codurile Penale, legi organice

Din motive care ne scapă, CSM nu a făcut vorbire explicită și de dorința tandemului infractor Dragnea & Tăriceanu de a modifica anumite “articole esențiale” din Codurile Penale.

Din comunicatul CSM rezultă doar că “deși s-a motivat în sensul că se urmărește scopul armonizării dispozițiilor Codului penal și Codului de procedură penală cu decizii ale Curții Constituționale, multe dintre modificările propuse prin proiectul de act normativ analizat depășesc sfera modificărilor impuse de Deciziile Curții Constituționale” și, pe cale de consecință, Guvernul Grindeanu NU se poate atinge de codurile Penale după cum dorește binomul Dragnea & Tăriceanu.

Să ne fie cu iertare, dar pare o abordare politică a problemei de fond din partea magistraților CSM, și nu una juridică, așa cum au procedat în cea a amnistiei și grațierii colective.

Noi considerăm că și în acest caz, al Codurilor Penale, Guvernele nu au dreptul să aducă modificări, deoarece îi împiedică Art 73, alineatul 3, litera “h” din Constituție – așa cum rezultă din planșa următoare:

1 Constitutie-Art-73-al-3-litera-h
Constituția României, Art 73, alineatul 3, litera h

N.B. Așadar, Guvernele, și implicit al lui Dragnea & Tăriceanu prin interpusul premier Grindeanu, NU au dreptul să modifice articolele din Codurile penale, pentru că vorbim despre o lege organică ce poate fi reglementată NUMAI de Parlament.

Concluzie decentă

Dragnea & Tăriceanu – primul condamnat definitiv cu suspendare dar și judecat într-un nou dosar penal iar al doilea judecat într-un prim dosar de corupție – doresc să modifice Codurile penale și să dea amnisite și grațiere pentru ei și pentru infractorii politici din toate partidele, nicidecum să rezolve problemele reale din pușcăriile românești.

Am un prim argument: Bugetul pe anul 2017 pentru Administrația Penitenciarelor este mai mic decât cel din 2016, deși Bugetul Consolidat pe 2017 este mai mare decât cel din 2016!

În acest caz, unde mai este grija tandemului infractor Dragnea & Tăriceanu pentru restabilirea decenței administrative în pușcăriile românești, dacă au alocat fonduri mai puține?

Un alt argument pur tehnic: construirea unei celule individuale cu lavoar și wc, de 10 mp, costă circa 3.000 de euro pentru un penitenciar de siguranță medie.

Cu 30 de milioane de euro – adică exact suma ce a fost rambursată de Administrația Penitenciarelor la finele anului 2016 pentru că NU a putut să o cheltuiască, probabil că nu au reușit să dirijeze contractele unor clienți de partid – se poate construi un penitenciar cu 10.000 de celule!

“ZECE MII de celule individuale!”
Administratia Nationala a Penitenciarelor
Administratia Nationala a Penitenciarelor – 26 ian 2017

Iar noi vorbim despre circa 28.000 de condamnați cu executare, dintre care majoritatea din cauza unor infracțiuni de grad mediu sau ușor.

Ca să nu mai vorbesc de faptul că un asemenea penitenciar poate fi construit și cu ajutorul condamnaților care au dreptul la muncă – un alt argument.

După cum se vede, prin ordonanțele de urgență pregătite “pe furiș” de Guvernul Grindeanu și demascate de președintele Iohannis NU se vrea rezolvarea problemelor reale din penitenciare, ci PROTEJAREA infractorilor politici în frunte cu Dragnea, Tăriceanu, Ponta, Nica, Gelu Diaconu, Blaga etc.

Avizul Negativ acordat de CSM, aviz consultativ!

Download (PDF, 193KB)

În fine, vă prezint printr-o planșă seria evenimentelor ce au avut loc în ultima vreme și ce efecte au produs:
Layout 1
Așa se bate fierul cât e cald!
476 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv