Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:
Liderul USR supune PNL la examen, să-i arate dacă are majoritate

Barna, după negocierile cu Orban: Să vedem ce se întâmplă luni și marți în Parlament cu inițiativele legislative prioritare

Dan Barna, liderul USR și candidat la prezidențiale, a declarat, vineri, după negocierile cu premierul desemnat Ludovic Orban, că înainte de a se pronunța dacă îi va susține guvernul așteaptă până săptămâna viitoare, să vadă dacă PNL votează inițiativele legislative pe care USR le-a declarat prioritare.

Aceste proiecte de lege sunt: alegerea primarilor în două tururi, desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților, abrogarea Legii recursului compensatoriu, modificarea Legilor Justiției, adoptarea inițiativei privind radarul pădurilor și stoparea tăierilor ilegale de copaci.

Amintim că, marți, în Senat, proiectul USR de revenire la două tururi de scrutin pentru primari a fost respins de PSD și UDMR, iar dintre senatorii PNL au lipsit 16, numai 10 fiind în sala de plen.

Parlamentul confirmă temerile USR: Legea alegerii primarilor în două tururi, respinsă în Senat de PSD+UDMR

Atât Ludovic Orban, cât și prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan au anunțat ulterior că și PNL are un proiect de lege similar, iar acesta va fi votat în Camera Deputaților – decizională.

Turcan, după chiulul PNL de la votul pe proiectul USR cu 2 tururi la primari: Și noi avem o astfel de inițiativă legislativă

Însă cum UDMR a votat deja împotrivă la Senat, iar liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a declarat deja că formațiunea sa nu susține alegerea primarilor în două tururi, va fi greu de obținut majoritatea mult clamată de Orban.

Acum, Dan Barna vrea ca PNL să-i demonstreze că va vota legea în camera decizională.

“Să vedem ce se întâmplă luni și marți în Parlament cu inițiativele legislative despre care am vorbit – primari în două tururi, desființarea Secției speciale, abrogarea recursului compensatoriu”, a spus Barna, după negocieri.

În plus, liderul USR vrea să vadă dacă majoritatea parlamentară va vota proiectul “Fără penali”. ”Suntem curioși ce partid ar putea să voteze astăzi împotriva inițiativei Fără Penali în Funcții Publice”, a adăugat candidatul USR – PLUS la prezidențiale.

Dan Barna a spus că celelalte priorități ale USR sunt desființarea secției speciale de anchetare a magistraților, modificarea legilor justiției, adoptarea inițiativei privind radarul pădurilor și stoparea tăierilor ilegale de copaci.

”Am stabilit să ne mai vedem o dată marți după-amiază sau miercuri dimineață. A existat o deschidere a premierului desemnat pentru aceste măsuri. Cei de la PNL au spus că le susțin. Au promis că vor demara un dialog și cu celelalte partide”, a arătat Barna.

Va fi însă foarte dificil pentru Ludovic Orban, deoarece toți liderii celorlalte partide din Opoziție i-au spus, mai pe față, mai pe ocolite, că nu îi vor susține guvernul. 

Ponta nu votează Guvernul PNL: „Nici vorbă!”. Orban, furios: „Mi s-a părut că ne-am înțeles”
Kelemen (UDMR), după negocierile cu Orban: Nu am promis sprijin
Tăriceanu, după negocierile cu Orban: Nu pot spune că am hotărât ceva

Barna a mai declarat că nu a existat o discuție pe nume de miniștri și nici nu s-a vorbit despre intrarea USR la guvernare.

”Noi am decis că intrăm la guvernare doar după alegeri. Vrem să intrăm la guvernare, dar pentru a face reforme este nevoie de o majoritate parlamentară care acum nu există”, a adăugat liderul USR.

”Nu vreau să fiu verificat de doamna Dăncilă”

Barna a explicat și de ce a cerut DLAF să trimită la DNA toate documentele legate de firma sa: ”Este campanie electorală, nu vreau să fiu verificat de doamna Dăncilă, ”.

”Vreau ca verificarea să nu fie făcută de o instituție controlată direct de un contracandidat. Am o așteptare legitimă ca verificările să fie făcute de o instituție independentă politic”, a insistat el.

UPDATE! Barna: Cer DLAF să trimită urgent documentele la DNA, care nu este controlată politic

Despre controlul anunțat de DLAF, Dan Barna a spus că nu știa: “Am aflat și eu, ieri, de această promptitudine remarcabilă a DLAF. Am aflat din presă că firma este controlată”. 

66 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv