Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Coaliția a amânat din nou anunțarea candidatului comun la fotoliul de primar al Capitalei / Acesta este medicul Cătălin Cîrstoiu, potrivit unor surse politice / Tatăl lui Cârstoiu a fost prefect FSN de Argeș în 1990 și deputat PD în două mandate (1996-2004), apoi din nou prefect și subprefect /

Breaking News:

Băsescu se amuză pe seama situației din PSD: ‘Puciștii ăia sunt la fel de nocivi, lacomi și urâți la suflet ca Dragnea’

Situația din interiorul Partidului Social Democrat rămâne în continuare extrem de încinsă, după ce gruparea condusă de Paul Stănescu, Adrian Țuțuianu și Gabriela Firea a încercat să preia șefia partidului de la Liviu Dragnea.

Cel mai probabil victoria îi aparține lui Dragnea, iar Traian Băsescu, fostul președinte al României, se amuză copios pe seama situației din PSD.

‘Deja înfrânţi, puciştii, în frunte cu Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, îşi strigă onestitatea, buna credinţă şi ataşamentul faţă de PSD în faţa oricui este dispus să-i asculte, după ce şi-au băgat propriul partid în corzi, în încercarea ratată de a prelua partidul.

Ce-i drept, Dragnea a ajuns atât de nociv pentru România şi atât de vulnerabil pentru PSD încât înainte de sfârşitul anului va trebui să părăsească şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor dar şi pe cea de preşedinte PSD.

Dar nu printr-un puci organizat de trei din cei mai nocivi şi lipsiţi de caracter şi de calităţi oameni din PSD. Că alde Firea, Stănescu și Țuțuianu sunt la fel ca Dragnea, la fel de nocivi, lacomi și urâți la suflet. Ei nici măcar n-au avut minima inteligenţă să nominalizeze un înlocuitor credibil pentru Dragnea’, este mesajul transmis de Băsescu.

Fostul președinte al României consideră că varianta cu Viorica Dăncilă ca președinte-interimar al PSD ‘a fost lansată de Firea pentru a acoperi aspirațiile ei nemăsurate de mărire. Doamna Firea se vrea și președinte PSD și candidat la președinția României’.

Nu în ultimul rând, Băsescu face o caracterizare ucigătoare celor trei lideri ai puciștilor din PSD: ‘

Gabriela Firea a confundat ţara cu susţinerea necondiţionată de la Ilfov, dar fără a avea nici măcar susţinerea tuturor sectoarelor din Bucureşti. De altfel Gabriela, plină de ambiţii prezidenţiale, este doar un discipol al Voiculescului, puşcăriaş şi turnător de nădejde.

Paul Stănescu este un vicepremier care umblă prin guvern cu vata în nas, un semidoct provenind din aceeaşi castă a baronilor prăfuiţi din provincia sudistă ca şi Dragnea. S-a supărat că nu este singurul administrator al sumelor uriaşe care se distribuie către administraţiile locale pe care le controlează mai mult Vâlcov decât el.

Şi în sfârşit Ţuţu lui Tătuţu (Ţuţuianu) un submediocru frustrat că l-a schimbat Dragnea din funcţia de ministru al apărării, când el se credea cel puţin Napoleon’.

Concluzia lui Băsescu este clară: ‘Dragnea va trebui să plece cât de curând, dar pe mâna unora mai deştepţi, mai puţin ipocriţi, mai puţin lichele’.

99 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv