Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

De frica protestului, Grindeanu s-a întâlnit la aeroport cu Shhaideh și Carmen Dan

Duminică seară, la întoarcerea din SUA, prim-ministrul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu vicepremierul Shhaideh și ministrul de Interne Carmen Dan la Aeroportul “Henri Coandă”, nu la sediul Guvernului, unde zeci de mii de protestatari îi cereau în stradă demisia, mutându-se apoi în fața sediului PSD, cu aceeași solicitare.

grindeanu guvern shhaideh

Guvernul transmite, într-un comunicat, că Sorin Grindeanu s-a întâlnit duminică, în incinta Aeroportului Internațional “Henri Coandă”, cu vicepremierul Sevil Shhaideh și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, pentru a i se prezenta situația la zi cu privire la cele mai importante evenimente care au avut loc între 18 și 22 ianuarie.

În această perioadă, conducerea operativă în cadrul Guvernului a fost realizată de Sevil Shhaideh.

“Prim-ministrul s-a interesat îndeaproape despre cum a decurs Planul Roșu de Intervenție care a fost activat în urma incendiului de la clubul Bamboo din Capitală și a cerut detalii legate de starea de sănătate a persoanelor care au avut nevoie de spitalizare în urma tragediei. Și pe această cale, prim-ministrul a transmis mulțumiri celor 260 de pompieri care au intervenit pentru stingerea incendiului, personalului medical și tuturor acelora care au depus eforturi pentru salvarea vieților celor afectați de incendiu”, se arată în comunicat.

Totodată, premierul a fost informat cu privire la măsura dispusă de MAI prin care, în perioada 21 — 30 ianuarie, conducerile inspectoratelor pentru situații de urgență județene București/ Ilfov vor desfășura acțiuni de recunoaștere și de control la obiective/ operatori economici ce desfășoară activități cu public numeros — cluburi și discoteci — conform planului elaborat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Prim-ministrul a primit detalii cu privire la cele 162 de controale desfășurate în noaptea de sâmbătă spre duminică în cluburi și discoteci, unde au fost aplicate 118 amenzi, în cuantum de 203.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor.

Potrivit Executivului, în acest context, Sorin Grindeanu a cerut întocmirea unui raport scris cu privire la toate măsurile care au fost luate și care urmează a fi dispuse și a subliniat nevoia ca toate structurile MAI care sunt implicate în ancheta deschisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București să acorde tot sprijinul necesar, astfel încât aflarea adevărului să se facă în cel mai scurt timp.

“Este obligatoriu să luăm absolut toate măsurile necesare astfel încât istoria să nu se mai repete și adevărul să iasă la lumină”, a declarat Sorin Grindeanu, conform comunicatului.

Despre protestele din București și marile orașe din țară împotriva proiectelor de Ordonanțe de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale, Grindeanu nu spune un cuvânt.

Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea au participat la ceremonia de învestire a noului președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.

15 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv