Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Dragnea: Voi vota împotriva ridicării imunităţii Rovanei Plumb. Să ţipe toţi, şi ambasadele!

După ce le dă acest semnal deputaților PSD, președintele Camerei le cere să voteze cererea DNA “așa cum le dictează conștiința”. În acest fel, liderul PSD renunță la atitudinea duplicitară  că nu va obstrucționa “în niciun fel” Justiția!  

Cum era de așteptat, PSD va face scut pentru Rovana Plumb în Dosarul Belina, iar primul semnal în acest sens a fost dat de liderul partidului, Liviu Dragnea, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și judecat în al doilea dosar de corupție, dar desemnat de PSD+ALDE în funcția de al treilea om în stat – președintele Camerei Deputaților.

Dragnea  susține că deputații PSD pot vota “cum le dictează conștiința”, dar el va vota împotrivă, în plenul Camerei.

„Eu le-am spus colegilor mei de mai multe ori că în situaţii de genul acesta trebuie să voteze aşa cum le dictează conştiinţa, cum o simt ei, să reziste la orice presiune şi să voteze aşa cum se simt ei. 

Eu voi vota împotrivă pentru că după părerea mea este o ficţiune şi este un atac serios la Guvern. Sunt doi miniştri importanţi pentru această ţară. Sigur că nu-i interesează pe cei care au început această acţiune.

Peste o săptămână ce face? Mai ia doi, nu? După aia încă doi şi încă doi şi ne trezim că DNA face Guvernul. Eu voi vota împotrivă, o spun de acum, să ţipe toţi, şi ambasadele să ţipe. Am dreptul ăsta constituţional să votez aşa cum cred eu şi îl voi exercita”, a spus Dragnea duminică seara, la Antena 3.

Întrebat de moderator dacă crede că „pe faţă” Maior avea o relaţie bună, iar „prin spate” a dat ordin la DNA să-i facă dosarul “Fraude la Referendum (pentru care Dragnea a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare), acesta a răspuns: „Da. Nu cred, sunt sigur”.

DNA a declanșat vineri urmărirea penală împotriva vicepremierului PSD Sevil Shhaideh, pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”.

În același dosar, procurorul-șef Laura Codruța Kovesi cere încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene.

Plumb este autoarea proiectului de hotărâre de Guvern prin care Insula Belina a fost transferată, cu încălcarea legii, Consiliului Județean Teleorman.

Iată ce scrie Kovesi în solicitarea privind ridicarea imunității Rovanei Plumb:

“Numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție a ajutat la săvârșirea faptei penale reținute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a inițiat și promovat H.G. 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 – 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative.

Prin efectele acestei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a trecerii Insulei Belina și a Brațului Pavel, prin proiectul de hotărâre de guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției cu privire la forța juridică a actului normativ.

20 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv