Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

JUSTIȚIE: Patru șefi ai Jandarmeriei și un secretar de stat în MAI, suspecți în dosarul violențelor de la Mitingul Diasporei (surse) / POLITICĂ: Zi decisivă pentru viitorul politic al lui Dragnea / Jumătate dintre baronii PSD vor să-l mazilească

 

Breaking News:
 

Eckstein Kovacs a spus adio UDMR după 28 de ani, sătul de votul Uniunii pentru Legile Justiției

Fostul senator Eckstein Kovacs a demisionat din UDMR după 28 de ani, nemulţumit de votul Uniunii în Parlament pentru modificarea Legilor Justiției și a codului de procedură penaleă, alături de PSD+ALDE.

Eckstein Kovacs Peter, unul dintre membii fondatori ai UDMR care i-a condus și platforma liberală, și-a anunțat demisia sâmbătă seara, în faţa protestatarilor anti PSD+ALDE ce s-au stâns din nou în Piaţa Uniiri din Cluj-Napoca. 

„Piaţa Libertăţii, aşa cum s-a numit mai demult Piaţa Unirii, este un loc important, şi anunţ aici demisia mea din calitatea de membru al UDMR. Nu sunt de acord cu multe lucruri, dar ceea ce a umplut paharul este poziţia UDMR faţă de legile justiţiei. Modificările la Codul de procedură penală au trecut cu voturile UDMR. De asemenea, a contat în această decizie a mea şi cârdăşia cu PSD, este un lucru inacceptabil pentru mine. După 28 de ani de când am devenit membru al UDMR s-a umplut paharul”, a spus Eckstein.

Fostul UDMR-ist a fost aplaudat de protestatarii prezenţi.

Ulterior, el a scris pe pagina sa de Facebook:

“Da, am demisionat din UDMR. 
Cu strângere de inimă, cu mulțumiri pentru sprijinul primit în decursul anilor din partea clujenilor și nu numai. Nici vorba să mă dezic de sprijinirea drepturilor legitime ale maghiarilor și ale celorlalte minorități.
DAR
nu pot să accept sprijinul dat de UDMR antireformei din justiție. Nu pot să accept sprijinirea PSD și al condamnatului Dragnea. Nu pot să accept gudurarea pe lângă partidele de guvernământ din România și Ungaria, pierderea propriului profil.
Din păcate nu mai cred în schimbarea în bine al UDMR, în dezbateri și decizii luate democratic în Uniune. Ca atare, goodbye”.
“Este vremea proceduriștilor fără nicio minimă experiență an activitatea judecătorească”

În 19 iunie, Eckstein Kovacs transmisese de pe FB un alt mesaj critic:

“Vremea proceduriștilor. Partidele politice sunt mașinării complicate. În parlament, proceduriștii au un rol important. Îndeobște au state vechi în legislativ ( Nicolicea și Marton cel puțin sunt de la începuturi) și fără să aibă nici o minimă experiență în activitatea judecătorească au ajuns să fie tartori în materie de instituțiile puterii judecătorești, coduri și alte lucruri serioase, de esență, în administrarea justiției.

Proceduriștii, inclusiv Iordache desigur, sunt băieți deștepți nativ, descurcăreți, întotdeauna deschiși la solicitările conducerii de partid, urcând de zeci și sute de ori la pupitrul camerelor cu strigătul de luptă ”procedură”.

Sunt unelte, fără consistență de fond, care au ajuns prin voința unor lideri de partid să dicteze legiferarea în materii dintre cele mai sensibile. Legile de organizare a justiției, plus codurile în materie penală în momentul de față.

Partidele politice au avut de-a lungul timpului juriști de excepție în parlament, care au respectat principiile de drept, indiferent de apartenența politică.

Cu titlu de exemplu, dintre cei pe care le-am cunoscut Valeriu Stoica, Doru Tărăcilă, Dinescu Valentin, Tokay György și mulți alții. Partidele au ascultat de părerea lor. Momentan e vremea proceduriștilor. Mare păcat. Și vina de neiertat a liderilor partidelor de la putere”.

În Piaţa Unirii din Cluj-Napoca sunt aplasate 11 corturi iar manifestanții au anunțat că vor rămâne acolo până la căderea Guvernului Dăncilă.

Eckstein Kovacs Peter a fost senator din partea UDMR până în anul 2008, iar între anii 2009 – 2011 a fost consilierul fostului preşedinte Traian Băsescu.