Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Pesedistul Nicolicea, eșalonul 2 pentru Dragnea, după Iordache!

Încă un abuz marca PSD: Regulamentul Camerei Deputaților, modificat pentru adoptarea în viteză a Legilor Justiției

Regulamentul Camerei Deputaților a fost modificat, miercuri, pentru ca proiectele de modificare a Legilor Justiției să fie adoptate într-un timp cât mai scurt.

Astfel, modificarea aprobată cu 4 voturi “pentru” şi 3 voturi “împotrivă” de Comisia de Regulament a Camerei stabilește că dacă unul dintre amendamente a fost acceptat, celelalte se consideră automat respinse.

PNL şi USR au acuzat încălcarea Regulamentului de către majoritatea PSD-ALDE – ajutată de UDMR și Minorități – şi au luat cuvântul în mod repetat pe procedură, încercând să tragă de timp.

Un deputat PNL și-a lipit bandă adezivă pe gură, în semn de protest, în timp ce liderul grupului PNL, Raluca Turcan, a cerut sistarea şedinţei de plen, chiar de la debutul ei.

Nimic nu i-a oprit însă pe deputații Puterii să-și ducă la final propunerea pesedistului Eugen Nicolicea, care a invocat necesitatea introducerii acestei modificări invocând decizia CCR 55/2001 – ”Camera Deputaţilor, în virtutea autonomiei sale regulamentare, instituite prin art. 61, alin. (1) teza întâi din Constituţie, are dreptul să reglementeze procedura amendamentelor”.

Iată ce prevede amendamentul: ”După ce timpul de dezbatere aprobat a fost epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele de şedinţă supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei, în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul din amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială”.

Amendamentul a fost propus de deputatul PSD Eugen Nicolicea marți seară, iar Comisia de Regulament a Camerei Deputaţilor a fost convocată miercuri la ora 9.00.

“Aseară, Nicolicea a trimis SMS pentru a convoca Comisia de Regulament acum la 9 dimineaţa. Pregăteşte încă o porcărie. La 10 e deja plen al Camerei convocat intempestiv ieri cu un singur punct pe ordinea de zi: modificarea de Regulament a lui Iordache. Dar acea modificare a primit raport de respingere în Comisie: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2017/ph104_rap104.pdf. Asta îi încurcă destul de de tare în plen, aşa că Nicolicea a mai copt ceva”, a scris deputatul USR Cătălin Drulă pe Facebook.

“Se pare că are o altă propunere de modificare a Regulamentului mai veche, pe care o scoate din sertar, îi adaugă articolul de la Iordache şi…

a) ori UDMR o votează de data asta

b) ori vine cu interpretarea lui că în Comisia lui nu se voteazaă pe principiul un om – un vot, ci fiecare votează cu ponderea partidului lui în Parlament (un non-sens, de altfel)

Nu mai spun că orice şedinţă de Comisie trebuie convocată conform Regulamentului cu minim 24 de ore înainte. Cum ziceam, Nicolicea a dat SMS aseară pentru şedinţă acum dimineaţa la 9. Şedinţele de Comisie de Regulament au loc în biroul propriu al lui Nicolicea. Deşi şedinţele de Comisie sunt publice conform Regulamentului şi oricine are dreptul să participe, presa e pusă să aştepte în faţa uşii. Parlamentul e luat pe persoană fizică în momentul ăsta în turbarea de a dărâma Justiţia”, a mai scris parlamentarul USR.

La şedinţa a Comisiei pentru regulament au asistat mai mulţi parlamentari ai Opoziţiei, care au filmat-o şi au transmis-o în direct pe reţelele de socializare.

Unul dintre deputaţii USR a ridicat o pancardă în formă de mână, pe care scria ”Toţi pentru Justiţie”.

Amendamentele nu mai sunt dezbătute

Deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu, care înlocuia un coleg de-al său, a depus peste 6.600 de amendamente, care însă nu au fost dezbătute, preşedintele Comisiei, Eugen Nicolicea, afirmând că, fiind foarte multe, vor fi analizate de raportori desemnaţi de comisie. Viziteu a acuzat că raportul trebuie să conţină şi amendamentele sale.

”A ignorat total. L-am înştiinţat că e un abuz în serviciu. Imediat mă voi consulta cu avocaţii şi vom depune o plângere penală împotriva domnului Nicolicea. Este începutul dictaturii partidului stat”, a spus, după şedinţă, Lucian Stanciu Viziteu.

”Doi pumni în gura Opoziţiei daţi de PSD şi ALDE, cu concursul UDMR”

La rândul său, deputatul PNL Gabriel Andronache a acuzat că votul din Comisia de regulament reprezintă ”doi pumni în gura Opoziţiei daţi de PSD şi ALDE, cu concursul UDMR”.

”Este incredibil. Cred că nu s-a mai întâmplat niciodată un astfel de abuz în Parlament. Un asemenea proiect este neconstituţional, iar noi îl vom ataca la Curtea Constituţională”, a adăugat Andronache.

Propunerea este similară celei respinse, luni, de Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor, care viza ca amendamentele respinse de comisie se supun votului numai în cazul în care, prin vot, Camera a respins amendamentele admise de Comisie.

 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv