Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

UPDATE! Încă un şpăgar trimis după gratii. Ionesie Ghiorghioni, şapte ani şi patru luni de închisoare!

Magistraţii de la Tribunalul Caraş Severin au decis, marţi seara, să-l condamne la şapte ani şi patru luni de închisoare pe Ionesie Ghiorghioni, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin.

sursa foto expressdebanat.ro
sursa foto expressdebanat.ro

UPDATE 18 februarie 2016: Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat, definitiv, pe Ionesie Ghiorghioni, 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Instanța a mai dispus restituirea către martorul denunțător a sumelor de 180 euro și 5.276 lei și l-a obligat Ghiorghioni Ionesie să plătească statului suma de 9.500 lei cu titlu de confiscare specia.

Nepotul său Adrian Cosmin Ghiorghioni, complice, a primit 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 3 ani. Acesta și-a recunoscut vinovăția, astfel că a beneficiat de reducerea cu o treime a pedepsei. El va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul primăriei municipiului Reșița sau A.J.O.F.M.

Ghiorghioni a fost găsit vinovat de comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă, infracţiuni pentru care a primit şase şi, respectiv, patru ani de închisoare cu executare.

Ulterior, magistraţii au decis să cumuleze cele două pedepse, aşa ajungându-se la o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare pentru fostul vicepreşedinte al CJ Caraş Severin.

Ghiorghioni obişnuia să primească un comision de 10% din valoarea contractelor atribuite cu dedicaţie firmei SC CamandImpex SRL Reşiţa. Companiei conduse de Paul Valentin Armaşu îi reveneau contracte de reabilitare a unor drumuri.

În mai 2015, Ghiorghioni a fost prins în flagrant chiar în biroul său când încasa o rată de 20.000 de lei din şpăgile primite de la Armaşu. Banii fuseseră aduşi de afacerist împachetaţi într-o revistă.

Însă cele mai multe dintre şpăgi erau încasate de Ghiorghioni prin intermediul nepotului său, Adrian Cosmin Ghiorghioni. De altfel, şi acesta a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Deciziile nu sunt definitive, ele putând fi atacate cu apel la Curtea de Apel Timişoara.

12 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv