Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Iohannis îi va numi pe miniștrii interimari abia după motivarea deciziei CCR

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, după decizia CCR care îl obligă să numească miniștrii interimari desemnați de premierul Viorica Dăncilă după demisia celor de la ALDE, că va semna decretele atunci când Curtea își va motiva hotărârea.

“Deciziile mele referitoare la punerea în aplicare a hotărârii CCR de astăzi le voi lua după publicarea şi analiza motivării deciziei, care va fi probabil publicată în perioada imediat următoare, dar, dacă doamna prim-ministru Dăncilă doreşte, aşa cum se tot exprimă în public, să se pună capăt acestei crize guvernamentale, soluţia este simplă: doamna prim-ministru, vă mai spun o dată, poftiţi de îndată în faţa Parlamentului pentru votul de validare”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

 

Şeful statului susţine însă că decizia CCR nu schimbă cu nimic situaţia politică în care se află Guvernul Dăncilă.

“CCR a luat astăzi în discuţie actuala situaţie politică şi prima observaţie pe care aş face-o: decizia de astăzi a CCR nu schimbă cu nimic situaţia politică în care se află Guvernul României de mai bine de trei săptămâni. Guvernul nu mai are aceeaşi compoziţie ca înainte prin plecarea ALDE de la guvernare şi prim-ministrul este obligat de Constituţie să meargă în faţa Parlamentului să ceară un vot de încredere. Constat, astăzi, cu satisfacţie că şi CCR a ajuns în mod corect şi inevitabil exact la aceeaşi concluzie pe care o spun de trei săptămâni: Guvernul Dăncilă şi-a pierdut legitimitatea şi trebuie să meargă de îndată în faţa Parlamentului ca să ceară un vot de validare”, a arătat Iohannis.

În opinia sa, chestiunile legate de numirile şi revocările miniştrilor menţionate de CCR sunt “blocaje generate de refuzul prim-ministrului de a se prezenta în faţa Parlamentului pentru a primi un vot de încredere”.

79 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv