Preşedintele Klaus Iohannis nu va participa miercuri la şedinţa solemnă convocată la Senat de Călin Popescu Tăriceanu, însă premierul Dacian Cioloş a anunţat că va fi prezent. Traian Băsescu a catalogat şedinţa drept “un bâlci”.
Iohannis a motivat că a primit invitaţia prea târziu – convocarea lui Tăriceanu fiind decisă în 30 noiembrie – iar agenda sa era deja plină.
Parlamentarii ar fi trebuit ca miercuri, 2 decembrie, să voteze în plen dacă încuviinţează solicitarea DNA de reţinere şi arestare a senatorului PSD Dan Şova, acuzat de DNA într-un nou dosar de corupţie.
Numai că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a gândit să-l salveze, astfel că a decis organizarea unei şedinţe solemne la Senat, de Ziua Naţională a României.
Iar cum joi majoritatea parlamentarilor pleacă în teritoriu, o decizie în cazul Şova ar putea fi amânată pentru săptămâna viitoare.