Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Elevii revin pe mâna demolatoarei învățământului

Iohannis s-a gândit “mult”: Cati Andronescu este ministrul Educației

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a Ecaterinei Andronescu în funcția de ministru al Educației, la propunerea PSD. 

Demersul său vine la doar două zile după ce a declarat că se va gândi mai mult la această propunere.

“Aici o să dureze un pic mai mult, chiar un pic mai mult, s-ar putea. Dintr-un motiv simplu: eu am fost la un eveniment la Politehnică, neîntrebată, mi-a spus, totuși, doamna Andronescu, că ea în niciun caz nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine șamd. Aflu acum cu suprindere că e propusă. Voi afla dacă este dorința domniei sale, a partidului sau dacă se vrea o remaniere cu bucata”, a spus șeful statului.

În vârstă de 70 de ani, Ecaterina Andronescu a mai fost ministru de 3 ori, dar niciodată pentru un mandat întreg: în Guvernul Năstase – din decembrie 2000 până în 2003, în Guvernul Boc – din decembrie 2008 până în octombrie 2009, iar în Guvernul Ponta – din iulie până în decembrie 2012.

Ea se poate “lăuda” cu desființarea învățământului profesional, pentru a-i împinge pe elevi către obținerea unor diplome de facultate – pe bani! – care nu îi ajută cu nimic în piața muncii. Este doar huzur pe banii românilor, pentru universitățile de stat și particulare. 

Ecaterina Andronescu, la depunerea jurământului de ministru al Educației (pentru al 3-lea mandat din cariera ei) în Guvernul Ponta (2 iulie 2012) în fața președintelui Traian Băsescu
Băsescu: “Ecaterina Andronescu, blestemul sistemului de educaţie”

Iată ce a scris Traian Băsescu pe Facebook, când a aflat de propunerea PSD, deși chiar el a semnat – și nu o dată, ci de două ori! – decretul de numire a Ecaterinei Andronescu în funcția de ministru al Educației, în anii 2008 și 2012:

“Ecaterina Andronescu, blestemul sistemului de educaţie românesc revine în guvern.

Doi oameni au distrus sistemul de învăţământ în România, ministrul ţărănist Andrei Marga şi socialista Ecaterina Andronescu, prezervând locurile de muncă a mii de suplinitori şi dascăli incompetenţi şi alungând inginerii din sistemul de învăţămând profesional.

Azi vedem efectele. Nu mai avem forţă de muncă satisfăcător calificată. Cei doi, prin deciziile lor, au urmărit de fapt să avem cât mai mulţi absolvenţi de licee teoretice pentru a-i impinge către învăţământul superior cu plată,în universităţi de stat sau private.
Politici ticăloase, care au ridicat analfabetismul funcţional al tinerilor absolvenţi la nivelul cel mai ridicat din Europa, decizii a căror cost îl plăteşte România, azi, când aducem forţă de muncă acceptabil calificată în alimentaţie publică, construcţii, şantiere navale, service-uri auto etc., din ţări asiatice.

Spre gloria definitivă a învăţământului românesc, Ecaterina Andronescu a fost renominalizată pentru funcţia de ministru la Ministerul Educaţiei Naţionale în condiţiile în care a făcut pulbere în calitate de parlamentar în Comisia de Învăţământ, chiar Legea 1/20011, Legea Educaţiei Naţionale .

Oricum, după ce a fost extrem de critică la adresa lui Dragnea, incoruptibila Ecaterina Andronescu a sfârşit prin a-i linge ghetele stăpânului pentru un vremelnic post de ministru.

Sper că profesorul Iohannis o va trimite înapoi la partid pe Ecaterina Andronescu”.

Profesorul Iohannis a gândit însă ca… un profesor.

234 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv