Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

PNL Dolj a exclus 9 primari care au sprijinit PSD la europarlamentare

Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj a exclus din partid nouă primari de comune, care au anunţat public că susţin PSD în campania pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. 

Ștefan Stoica, președinte PNL Dolj

Astfel, au fost radiați din calitatea de membru PNL primarii Gheorghe Popa (Mischii), Safta Eugen (Sadova), Daniel Marius Cîrstianu (Radovan), Eugen Giurcă (Sălcuţa), Cristian Marius Antonie (Daneţi), Vasile Stan (Teslui), Marius Dinulescu (Catane), Florea Neacşu (Gighera) şi Florel Catană (Galicea Mare). 

Potrivit unui comunicat al PNL Dolj, decizia a fost luată cu majoritate de voturi și în conformitate cu prevederile statutare.

“Decizia adoptată de către forul de conducere al PNL Dolj a avut la bază susţinerea publică a unui alt partid politic şi a unei alte doctrine politice de către cei nouă primari, respectiv încălcarea Art.22, alin.2, lit.c din Statutul Partidului Naţional Liberal. Atitudinea afişată public şi acţiunile celor menţionaţi mai sus au constituit grave abateri de la prevederile statutare, abateri pe care PNL Dolj nu le tolerează. Înţelegem totodată, prin acesta, să tragem un semnal de alarmă în ceea ce priveşte responsabilitatea aleşilor locali faţă de cetăţenii care i-au votat şi faţă de partidul pe listele căruia au fost aleşi”, precizează PNL Dolj în comunicatul de presă. 

În 11 aprilie, 14 primari din PNL, ALDE şi UNPR din judeţul Dolj au anunţat public că susţin PSD în campania pentru alegerile europarlamentare, însă nu vor părăsi partidele din partea cărora au candidat la alegerile locale din 2016, pentru că, potrivit legii, şi-ar pierde mandatele.

În luna aprilie, PNL Dolj a solicitat prefectului de Dolj să emită ordinul de “încetare a mandatului de primar” pentru opt dintre aceştia, respectiv: Daniel Cîrstianu, Eugen Giurcă, Cristian Antonie, Vasile Stan, Marius Dinulescu, Florea Neacşu, Florel Catană şi Gheorghe Popa. “Răspunsul prefectului de Dolj, susţinut de ALDE pentru această funcţie, conform căruia nu sunt întrunite prevederile legale de încetare a mandatelor, a fost unul vădit politic”, acuză PNL Dolj. 

485 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv