Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

PRM revine în forță. Unul dintre lideri visează la TOP 3 partide la alegerile din 2020

La aproape trei ani de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor, un grup de politicieni visează la revitalizarea Partidului România Mare.

Dan Brudașcu

Grupul este condus de Victor Teodor Iovici, noul președinte al PRM, Lidia Vidim Tudor, una dintre fetele lui Corneliu Vadim Tudor și noul președinte al Consiliului Național al PRM, și Dan Brudașcu, președintele PRM Cluj.

Iar acesta din urmă a declarat că obiectivele formațiunii politice sunt uriașe. Pentru că cei de la PRM visează, nici mai mult, nici mai puțin, ca la alegerile parlamentare din 2020 să intre în topul celor mai bune trei formațiuni politice.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, cei de la PRM consideră că trebuie să câștige cel puțin 13% din voturile exprimate. Până atunci, însă, PRM își va relansa imaginea urmând să mizeze pe ideea de partid politic cu o viziune sănătoasă și nu neapărat pe ideea de partid extremist, cum era recunoscut PRM-ul până acum.

33 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv