KIA

Exim Bank

UE

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

KIA

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

ACTUALITATE: Curentul electric se scumpește cu 13% în perioada de vârf 18.00 – 22.00, de la 1 ianuarie / Piața energiei va fi complet liberalizată în 2018 / Inflația a urcat la 3,2 în noiembrie

Breaking News:
 

Statutul magistraţilor, modificat în Cameră inclusiv cu amendamentul incompatibilei Cătăniciu

“Statul este OBLIGAT să se îndrepte împotriva judecătorului și procurorului care a greșit”. Cine decide? Instanța de judecată!
Dacă Mazăre va fi achitat pentru prejudiciul de 114 milioane euro din dosarul retrocedărilor, în care a fost condamnat doar cu închisoare cu suspendare la prima instanță – Curtea de Apel București -, procurorii DNA sunt “mâncați”!
Pe de altă parte, pentru o achitare a unor penali cu probe evidente, judecătorii vor scăpa nepedepsiți. În aceste condiții, infracțiunile vor trebui constatate în flagrant!
Majoritatea PSD-ALDE din Camera Deputaților, ajutată de UDMR și Minorități, a adoptat miercuri seară, pe repede înainte și fără să citească măcar conținutul fiecărui articol, ci numai numărul lui, modificarea Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor.
sursă foto: Agerpres

Forma finală a proiectului de lege, decisă de Comisia specială pentru modificarea Legilor Justiției – condusă de Florin Iordache, autorul scandaloasei OUG 13 de dezincriminare a abuzului în serviciu pentru prejudicii mai mici de 200.000 de lei -, a mai primit doar un amendament.

Este cel solicitat de incompatibila Steluța Cătăniciu de la ALDE, pentru care ANI a cerut încă din februarie Parlamentului să o revoce, deoarece are sentință definitivă de la ÎCCJ, cu interdicție 3 ani să ocupe o funcție sau demnitate publică.
Senatoarea ALDE încasează însă fără probleme indemnizația de parlamentar și celelalte beneficii, deoarece șeful ei de partid și din Parlament, Călin Popescu Tăriceanu – președintele Senatului, adică al doilea om în stat -, care este judecat pentru infracțiuni de corupție, nici nu se gândește să pună în aplicare hotărârea judecătorească. Cine l-ar putea pedepsi? Nimeni!
Să ne amintim cum actorul parlamentar Mircea Diaconu a avut o decizie similară în iunie 2012, dar a rămas în Parlament să-și termine mandatul, până în decembrie, fără să-l deranjeze cineva.
Între timp, Camera Deputaților a “grațiat-o” miercuri dimineață pe cătăniciu, prin modificarea legii Agenției Naționale de Integritate – manevră scandaloasă, dar care a scăpat presei.
Scandalos! Incompatibila Cătăniciu modifică Legile Justiției

 

ANI o demască pe Cătănaciu

Șantajul aLDE

Astfel, potrivit modificării impuse de protejata lui Tăriceanu în Statutul judecătorilor și procurorilor, statul va fi OBLIGAT să se îndrepte cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului care a săvârşit o eroare cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă.

”După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin (6), statul se îndreaptă cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”, se arată în amendamentul adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor.

Săptămâna trecută, amendamentul adoptat de comisia specială avea următoarea formă: „După ce prejudiciul a fost acoperit integral de către stat, acestuia îi revine dreptul de a se îndrepta cu acţiune în regres prin MFP, împotriva judecătorului sau procurorului care cu rea credinţă sau neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

A doua zi după adoptarea acestei forme, Cătăniciu a sărit ca arsă, iar Tăriceanu a amenințat că parlamentarii ALDE nu vor vota în plen dacă în acest articol nu se va institui obligativitatea statului de a se îndrepta cu acţiune în regres contra magistratului care a greşit.
Iohannis, deposedat de atribuții

Printre alte amendamente adoptate în plenul Camerei miercuri, până seara târziu, este și cel preluat de la UNJR în comisia lui Iordache, care prevede că președintele nu mai poate refuza o dată numirea judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate.

Printr-un alt vot, majoritatea PSD-ALDE-UDMR a decis că președintele nu poate refuza nici numirea judecătorilor și procurorilor care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile.
Fără cvorum, pe repede înainte
Plenul a avut de votat 302 mendamente admise și 157 de amendamente respinse. Ședința a durat 13 ore!

Pentru a nu pierde timpul, conținutul amendamentelor nu a mai fost citit, supunându-se la vot numai numărul lor.

Astfel, în condițiile în care nu au avut loc dezbateri în plen pe marginea amendamentelor, deputații habar n-au avut ce au votat.

În plus, la unele voturi, numărul deputaților prezenți a fost mai mic decât minimum de 165 necesar pentru îndeplinirea cvorumului, dar președintele de ședință a dispus continuarea votului.

Atunci când deputatul USR Lucian Stanciu a reclamat lipsa cvorumului, cerând președintelui de ședință, Gabriel Vlase, să întrerupă votul până la verificarea cvorumului, acesta a replicat: „Suntem la dezbateri, nu avem nevoie de cvorum!” – deși nu erau nicidecum dezbateri, ci vot pe articole, în plen, de ore întregi.

Senatul a înregistrat proiectul înainte ca acesta să fie adoptat de Cameră

O altă neregulă grosolană s-a petrecut în momentul în care proiectul Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a apărut înregistrat la Senat deşi actul normativ se afla încă în dezbatere la Camera Deputaţilor, nefiind adoptate nici măcar jumătate dintre articole.

Potrivit site-ului Senatului, iniţiativa legislativă de modificare a legii 303/2004 a fost înregistrată miercuri după-amiază pentru dezbatere în Camera superioară, deşi în acel moment nici măcar jumătate dintre articolele actului normativ nu fuseseră discutate în Camera Deputaţilor. 

Iniţiativa a primit numărul de înregistrare B622/2017, lucru care se întâmplă doar după ce un proiect a fost adoptat de prima cameră sesizată.

”Tocmai a fost publicat pe site-ul Senatului anunţul conform căruia ce discutam azi a fost adoptat. Rugămintea către staff-ul tehnic este să ia legătura cu colegii de la Senat. Cred că suntem aici cu toţii să încercăm să dezbatem Acest lucru nu face cinste în primul rând Senatului şi arunca in derizoriu orice dezbatere din Camera Deputaţilor”, a atras atenţia, de la tribuna Camerei, deputatul PNL Florin Roman.

”Noi suntem în Cameră aice. Camera-i serioasă”, i-a replicat preşedintele de şedinţă, social-democratul Gabriel Vlase.

”Proiectul de pe site-ul Senatului are şi număr de înregistrare. Cum a ajuns acolo şi înregistrat?”, a întrebat, la rândul său, deputatul USR Claudiu Năsui.

”Am înţeles, e problema Senatului, nu a noastră. Aveţi senatori”, i-a spus şi acestuia Gabriel Vlase.

ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.