Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Tăriceanu: Grațierea este un instrument utilizat și în Antichitate. Kovesi, vulnerabilă

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marți seară că “grațierea este un instrument utilizat și în Antichitate, și în Epoca modernă”, iar Parlamentul are tot dreptul să discute și să hotărască în această privință.

tariceanu Facebook

“În momentul de față nu există o discuție consistentă, agregată, politică la nivelul Parlamentului, dar cred că Parlamentul, ca organ legislativ democratic, are tot dreptul să discute și să hotărască inclusiv în această privință. Putem eventual, dacă nu își asumă Parlamentul singur acest rol pentru că nu are toate instrumentele necesare de analiză, să facă acest lucru împreună cu Guvernul, în speță cu Ministerul Justiției”, a declarat Tăriceanu, la Antena 3.

El a pledat pentru situația celor aflați în penitenciare, unde “sunt condiții umilitoare”.

“Nu putem să le călcăm demnitatea, nu putem să ne batem joc de acești oameni. Pentru că au greșit, sunt privați de libertate, dar nu trebuie să-i pedepsim în mod suplimentar (…). Trebuie totuși societatea să se gândească și la acești oameni și să nu îi condamne de mai multe ori pentru același lucru. Trebuie cu calm, cu responsabilitate să discutăm acest lucru”, a explicat Tăriceanu, care susține că discuția despre grațiere “nu trebuie să genereze panică”.

“Este un instrument care e utilizat periodic. A fost utilizat și în Antichitate, și în Epoca modernă. Și în perioada comunistă a existat grațiere. După 1990 au existat grațieri, amnistii — în 1998, în perioada guvernului Convenției Democrate, și în 2002, în perioada în care a fost la putere PSD. Nu s-a rupt cerul. Din contră, sunt măsuri care periodic se iau și din considerente umanitare, și din considerente de încărcare a penitenciarelor”, a adăugat el.

“Șefa DNA nu trebuie să mai rămână în funcție”

Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, el având un război deschis cu procurorii DNA și cu procurorul-șef Laura Codruța Kovesi.

“Doamna Kovesi, în momentul de față, se simte vulnerabilă. Se simte vulnerabilă din cauza legăturilor nesănătoase pe care le vedem că existau între dânsa și generalul Coldea, care nu au nimic cu legăturile instituționale. Chit că nici din punct de vedere instituțional nu este permisă implicarea serviciilor în activitatea Procuraturii. Dar vedem că dincolo de asta există și legăturile personale care sigur că, practic, ne duc la concluzia că există un conflict de interese uriaș. Sunt alții care sunt acuzați, condamnați pentru conflict de interese, dar în cazul ei se vede că acest lucru nu funcționează. Nici nu înțelege măcar cât de gravă este situația în care se găsește”, a declarat șeful Senatului.

Întrebat dacă Laura Codruța Kovesi trebuie să rămână în funcție, Tăriceanu a răspuns: “Nu!”.

10 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv