Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Tăriceanu s-a întâlnit cu Toader și îl critică pe Dragnea pe subiectul Justiţiei

Călin Popescu Tăriceanu l-a primit joi în biroul său de la Senat pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, apoi s-a declarat nemulțumit că Opoziţia are avantaj la alegerile europarlamentare, deoarece  Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea continuă discuțiile pe justiție, deși stabiliseră să le încheie până la 1 martie.

sursă foto: Mediafax

„Noi am discutat mai demult ca să închidem agenda cu justiţia până la 1 martie. Acesta a fost unul din subiectele pe care le-am discutat la un moment dat împreună cu doamna prim-ministru, cu Liviu Dragnea, în cadrul unei reuniuni informale, ca să închidem aceste subiecte. Astăzi suntem pe 11 aprilie şi noi stăm încă şi discutăm, dăm ordonanţele, reia Parlamentul procesul, şi despre alegerile europene ce discutăm? –Păi domne staţi puţin că în România s-ar putea să se dea OUG-. Aşa este. Cei din Opoziţie bineînţeles că profită şi cei din Parlamentul European intervin în această chesiune”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la DC News.

Tăriceanu i-a luat apărarea lui toader, după ce Dragnea și alți pesediști cer tot mai insistent demiterea lui.

„Tudorel Toader este extrem de criticat şi a fost în ultima perioadă în privinţa reformei din justiţie. A fost criticat de opoziţie, acum ajunge să fie criticat de majoritatea care susţine Guvernul. (…) E foarte greu de tranşat acest subiect. Este o inflamare pe care o văd şi eu mi-aş fi dorit ca această problemă să fi fost soluţionată şi închisă mai demult, pentru că ea perturbă campania pentru alegerile pentru Parlamentul European. Noi în loc să discutăm despre problemele importante, legate de viitorul UE, imaginea României în Parlamentul European, cine se duce să susţină interesele noastre, noi le servim pe tavă un subiect multora din Parlamentul European. O să vedeţi dezbaterile, deja sunt în campanie, cum o să îşi facă campanie electorală pe cârca României şi a românilor. O să vedeţi spectacolul din Parlamentul European. Niciunul nu o să vină să spună ceva concret. O să spună -statul de drept este în pericol în România-, o să zică – am auzit că sunt zvonuri că urmează să se adopte o OUG care să asigure impuritatea liderilor politici-. Pentru asta facem dezbatere în Parlamentul European? Păi dacă vine Preda şi spune „-trag un semnal de alarmă, atenţie, în România urmează să se întâmple ceva catastrofal-, ăia cred că e o problemă”, a spus Tăriceanu.

156 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv