Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Președintele Iohannis discută câte o jumătate de oră cu delegațiile tuturor partidelor parlamentare

UPDATE! Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou prim-ministru în locul Guvernului Dăncilă demis

Președintele Klaus Iohannis poartă consultări, vineri, la Palatul Cotroceni, cu delegațiile tuturor partidelor parlamentare, pentru a desemna un prim-ministru în locul Vioricăi Dăncilă și care să formeze un nou Guvern.

Amintim că Guvernul Dăncilă a fost demis, joi, în Parlament, prin moțiune de cenzură, cu 238 de voturi.

VIDEO. Stupoare în PSD: Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură!

Ora 14.30: Președintele Klaus Iohannis a criticat PSD că nu a venit la consultări la Cotroceni: “Au lipsit de la consultări, au lipsit nemotivat, adică au chiulit”.

Șeful statului a anunțat că va desemna un prim-ministru luni sau cel târziu marți, deoarece este nevoie să se instaleze urgent un nou guvern, de tranziție. “Este destul de clar că ne îndreptăm spre guvern PNL sau în jurul PNL”, a precizeat Iohannis.

Despre anticipate, președintele a spus că, personal, sprijină această variantă, dar a arătat că acestea sunt foarte greu de realizat, iar acum este nevoie de un guvern instalat rapid. “După prezidențiale putem redeschide cu toții ideea de anticipate”, a încheiat Iohannis.

Ora 14.00. Grupul Minorităților – altele decât UDMR – a venit fără liderul lor, Varujan Pambuccian, care a votat împotriva moțiunii de cenzură a Opoziției.

Din delegaţie au făcut parte Dragoş Gabriel Zisopol, Ovidiu Ganţ, Iulius Firczak, Giureci-Slobodan Ghera și Andi-Gabriel Grosaru.

Ora 13.50. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a respins varianta anticipatelor.

El a declarat, la ieșirea de la consultări, că susține un guvern monocolor, PNL, și nu vrea să intre la guvernare. 

Din delegația lui Tăriceanu au făcut parte Daniel Chițoiu și Steluța cătăniciu.

Ora 13.00. Victor Ponta nu a venit la consultări, l-a trimis peprim-vicepreședintele Daniel Constantin să conducă delegația Pro România, din care face parte și Nicolae Bănicioiu, fiind condusă de , care a anunțat că Pro România este în favoarea alegerilor anticipate, în mai-iunie 2020.

“Nu am înaintat o propunere de premier, ne-am manifestat disponibilitatea ca prin voturile noastre, care sunt tot mai multe în Parlament, să asigurăm stabilitatea tării. Dorința noastră este ca o nominalizare pentru premier să fie făcută cât mai repede.N-am spus că vrem să fim în Guvern. Dacă ni se va cere, nu ne dăm la o parte. Credem că avem cei mai buni profesioniști care să conducă ministerele și Guvernul. Dar nu este o condiție pentru a susține un viitor Guvern”, a precizat el.

 

Daniel Constantin a anunțat că i-a propus președintelui să o nominalizeze pe Corina Crețu pentru funcția de comisar european.

Ora 12.44. Liderul PMP, Eugen Tomac, a insistat că trebuie modificată legea astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi și, de asemenea, să fie eliminate pensiile speciale.

“Pentru noi este esențial ca viitorul guvern să aibă ca prioritate o ordonanță de urgență privind alegerea primarilor în 2 tururi, este importantă eliminarea pensiilor speciale, iar viitoarea majoritate parlamentară care va învesti un nou guvern să își asume reducerea numărului parlamentarilor”, a spus Tomac.

Ora 12.15. Kelemen Hunor, liderul UDMR, nu vrea anticipate: “Avem nevoie de un guvern validat în parlament cât mai repede. Avem nevoie de rectificare cât mai repede. Avem nevoie de un guvern care va guverna 12 luni. Aprobă bugetul, organizează alegeri prezidențiale, locale, parlamentare și nu face decat administrare corectă, fără excese, extravaganțe și ordonanțe de urgență Noi nu credem în varianta anticipatelor. Ar însemna un guvern interimar până în mai, că nu se poate face buget. Să arunci țara într-o astfel de criză înseamnă că ești inconștient. Dacă toată lumea va ajunge la concluzia că trebuie anticipate, noi suntem pregătiți”.

Kelemen a adăugat că ar vrea un premier de la UDMR: “Despre guvern, prima opțiune este un premier din UDMR. A doua opțiune e un premier independent, din zona ficală, financiară, cu un guvern politic. Ultima soluție de rezervă, un guvern condus de președintele PNL, dar acolo nu e nevoie de noi, că am înțeles că PSD a anunțat că-l votează”.

Ora 11.56. Liderul delegației USR, Dan Barna, a declarat, la finalul consultărilor: “Am luat act încă de aseara de mesajul președintelui de susținere a anticipatelor care scot la propriu România din criză. Am înaintat pactul pentru anticipate, președintele a fost cumva în asentimentul nostru, fiind de acord că anticipatele sunt soluția morală pentru România. În același timp, am discutat despre formarea guvernului. România are nevoie de un nou guvern care să aibă ca obiective realizarea de anticipate undeva prin martie anul viitor”.

Ora 11.36. Ludovic Orban a declarat, la ieșirea de la discuțiile cu șeful statului, că “PNL este pregătit să preia guvernarea”. Despre alegerile parlamentare anticipate, cerute de USR, liderul liberalilor a spus: “Poziția PNL e foarte clară, în cazul în care există posibilitatea unui acord asupra anticipatelor, noi susținem revenirea la popor. Dacă acest lucru nu va fi posibil, iar președintele ne va solicita să formăm guvernul, PNL își va asuma responsabilitatea guvernării. Suntem la debutul consultărilor, am urmărit declarațiile de până acum. Există disponibilitate la cooperare. Ne dorim ca formațiunile care au contribuit la căderea guvernului PSD să continue într-un proiect comun. Dacă vom fi chemați să formăm guvernul, vom discuta cu toți posibilii parteneri”. 

Ora 11.00. Primii care au intrat la discuții sunt liberalii. Delegația condusă de liderul PNL, Ludovit Orban, este compusă din președinții gurpurilor parlamentare, Raluca Turcan (Camera Deputaților) și Florin Cîțu (Senat), secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, și eurodeputatul Rareș Bogdan.

31 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv