Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

UPDATE! Ultimii deputați PSD care migraseră la Pro România s-au răzgândit. Nasra: M-am întors acasă

Ultimii doi parlamentari PSD care migraseră la Pro România în urmă cu fix o săptămâna, Cornel Itu și Horia Nasra, s-au răzgândit subit și și-au retras demisiile depuse la Camera Deputaților în 2 octombrie. 

Anunțul a fost făcut de Nasra, miercuri, cu o zi înainte de votul în Parlament pe moțiunea de cenzură depusă de PNL, cu semnăturile tuturor partidelor din opoziție.

Horia Nasra își depusese demisia din PSD din motive personale, după ce, în locul lui, a fost numit șef la filiala PSD Cluj Liviu Alexa.

Viorica Dăncilă i-a promis acestuia că va fi readus la conducerea organizației județene, iar pe Itu îl va pune vicepreședinte, astfel că Nasra a “cotit-o” brusc și spune acum că ”nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată”, asigurând că nici el, nici Itu nu vor vota moțiunea.

Totodată, Marius Bota, care nu a demisionat din PSD, dar a semnat moțiunea de cenzură, a anunțat că nu o mai votează. S-a răzgândit după ce Dăncilă i-a promis că îl pune vicepreședinte la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Amintim că, în urmă cu un an, Marius Bota a fost validat de către Parlament în funcția de vicepreședinte pentru sectorul Instrumente Financiare, însă acesta și-a retras intempestiv candidatura, după ce Marian Oprișan l-a impus pe Gabriel Grădinescu.

UPDATE: Dăncilă susține că nu le-a promis nimic celor 3.  ”Nu le-am promis nimic. Am avut discuții legate de România, de responsabilitatea pe care o au, discuții legate de obligația pe care o au față de cei care i-au votat, aceea a implementării programului de guvernare. Cei care i-au votat, mai ales din PSD, care și-au pus speranțe în ei, anume să continue această guvernare. Nu poți să mulțumești pe toată lumea, dar Horia Nasra s-a întors în PSD, condus de către Viorica Dăncilă”, a declarat, ea, miercuri.

Iată mesajul lui Nasra, posat pe Facebook:

”Astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj. Partidul în care am crescut și în care mi-am petrecut tinerețea are nevoie de mine și este de datoria mea să fiu alături de colegii și prietenii mei.

Nu am semnat textul moțiunii și nu o voi vota, la fel și colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem și vom fi oameni de stânga și nu putem vota această elucubrație liberală! Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care își propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar și înghețarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, finanțate prin PNDL sau FDI.
 
Cât privește moțiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toți parlamentarii săi, de toți cei care în 2016 au fost aleși de cetățeni sub sigla PSD! Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democrați cu vechime în organizație care pot reprezenta cu onoare clujenii și capitala Transilvaniei, nu un individ care jignește clujenii, românii, înjură jurnaliștii și amenință colegii și aleșii locali.
 
Sper ca în viitor cele două partide de stânga, PSD și Pro România să gândească un proiect politic comun, pentru că ambele formațiuni împărtășesc valori social-democrate. Joi voi fi alături de colegii mei, deputații din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și îmi voi relua activitatea politică în Cluj având în vedere campania electorală.”
1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv